În week-endul Floriilor, poliţiştii au fost la datorie, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative. Astfel, pe lângă activitățile desfășurate în mod curent, au fost organizate 17 acțiuni și controale, fiind depistată de polițiști o persoană urmărită în temeiul legii.

Au fost aplicate aproape 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100000 de lei și au fost reținute 13 permise de conducere. Pentru prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru o intervenție rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale, în perioada 7 – 9 aprilie a.c., poliţiştii au acţionat, în sistem integrat, în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică.

În urma acțiunilor, polițiștii au aplicat 61 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr. 61/1991 privind încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 27 pentru abaterile constatate și sancționate de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Ca măsuri complementare, au fost confiscate bunuri în valoare de 1905 lei. Din totalul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea legislației rutiere, 118 au fost pentru viteză excesivă, 2 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, iar 172 pentru alte abateri la regulile de circulație. De asemenea, polițiștii au reținut 13 permise de conducere, dintre care 3 pentru consum de alcool, 1 pentru viteză şi 9 pentru alte abateri.

Și în Săptămâna Mare, polițiștii continuă să acționeze pentru prevenirea faptelor antisociale, astfel ca sărbătorile Pascale să fie mai sigure. În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Ionut CORFU

sursa: IPJ Neamt

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.