La data de 5 ianuarie 2021, polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au documentat activitatea infracțională a cinci persoane din Săvinești, bănuite de comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Investigațiile efectuate de polițiști au relevat faptul că, la data de 3 ianuarie a.c., pe fondul unui conflict mai vechi, cinci bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 68 de ani, având asupra lor mai multe obiecte contondente, ar fi pătruns în curtea imobilului unui bărbat de 63 de ani, din Săvinești,  unde ar fi exercitat acte de violență asupra acestuia și a două persoane, în vârstă de 36, respectiv 39 de ani. Totodată, aceștia i-ar fi adresat amenințări unui bărbat de 31 de ani.

Prin activitatea infracțională desfășurată, cei implicați ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, totodată fiind sancționați contravențional pentru nerespectarea măsurilor de protecție stabilite prin Legea 55/2020.

Ieri, 5 ianuarie, în baza probatoriului administrat, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile, persoanele în cauză urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

În activități au fost angrenați luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

sursa: IPJ Neamt

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.