Poliţiştii au desfăşurat activităţi suplimentare, pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, astfel încât cetățenii să petreacă în liniște minivacanța de 1 Iunie și Rusalii. Poliția Română este permanent la datorie, pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi a patrimoniului cetățenilor, precum şi pentru un trafic rutier în siguranță.

În minivacanța de 1 Iunie și Rusalii, peste 600 de polițiști nemțeni au fost de serviciu, suplimentar față de efectivul curent, pentru siguranța cetățenilor. Astfel, în perioada 1 – 5 iunie a.c., poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat peste 12 acțiuni și controale, în urma cărora au fost întocmite dosare penale pentru comiterea a 70 de infracţiuni.

În urma activităților de investigații desfășurate, polițiștii au surprins în flagrant delict 11 persoane și au depistat o persoană urmărită în temeiul legii. În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 167 de solicitări venite din partea cetățenilor, prin intermediul serviciului unic de urgență 112.

Majoritatea sesizărilor au vizat stări conflictuale ce au fost aplanate, fiind aplicate 115 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor de conviețuire socială. Totodată polițiștii au asigurat buna desfășurare a manifestărilor organizate în această minivacanță, pe raza județului Neamț, respectiv competiţia sportivă de caiac – canoe “Bicaz Kayak Fest” și Sărbătoarea Copiilor organizată de Parohia Romano-Catolică Barticeşti.

Polițiștii au fost prezenți, acționând pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice în zona desfășurării evenimentului şi pentru dirijarea circulaţiei pe drumurile publice sau pe traseele de deplasare a participanţilor la manifestare.

Ionut CORFU

sursa: IPJ Neamt

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.