Vineri a debutat, în Parcul Tineretului, cea de-a X-a ediţie a Festivalului de Artă Populară „Lada cu zestre”, manifestare organizată de Consiliul Judeţean Neamţ, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Consiliul Local şi Primăria Piatra-Neamţ, Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova şi Asociaţia Meşterilor Populari din Ţinutul Neamţului.

La festivitatea de deschidere au participat primarul Dragoş Chitic, viceprimarul Vasile Popescu, prefectul Vlad Angheluţă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dan Manoliu,  preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ, Mihai Apopei, directorul Complexului Muzeal Judeţean Neamţ, Ciprian-Dorin Nicola. Oficialităţile au fost întâmpinate, după cum spune tradiţia, cu pâine şi sare, de către un meşter popular din Bistriţa Năsăud, gazda evenimentului fiind, ca şi în anii trecuţi, Florentina Buzenschi, muzeograf la Muzeul de Etnografie Neamţ.

„Mulţumesc tuturor celor care au făcut din acest târg o demonstraţie de autenticitate a artei populare aici, în judeţul Neamţ. Sunt alături, cu gândul şi cu fapta, de asociaţiile de meşteri populari, cărora le doresc din inimă să aibă tăria de a nu ceda în faţa comercialului, ducând mai departe tradiţia nemţeană, nu numai la Piatra-Neamţ, ci şi pe alte plaiuri”, a spus prefectul Vlad Angheluţă.

„Mă bucur că se reuşeşte, an de an, să se organizeze acest târg, unul dintre cele mai spectaculoase târguri care se fac la Piatra-Neamţ. Vom sprijini de fiecare dată această manifestare, care reprezintă un îndemn pentru meşterii populari, din Neamţ şi din întreaga ţară, de a duce mai departe tradiţia populară. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care organizează astfel de evenimente: instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ, asociaţiilor”, a declarat primarul Dragoş Chitic.

 

„Lada cu zestre”, punte între trecut şi prezent

 

Intrat, deja, în tradiţia vieţii culturale nemţene, festivalul reuneşte, în acest an, peste 70 de meşteri vestiţi din toată ţara şi din Republica Moldova. Astfel, pe parcursul celor trei zile de manifestări, iubitorii lumii satului autentic îşi dau întâlnire cu meşteri populari sosiţi pentru prima dată la Piatra-Neamţ sau cu meşteri deja cunoscuţi.

„Dorim să aducem în atenţia publicului nemţean nu numai meşteşugurile tradiţionale, reprezentate prin produsele meşterilor populari, ci şi felul în care se realizează legătura dintre trecut şi prezent. Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni este un muzeu-capodoperă, o carte de vizită pentru oraşul Piatra-Neamţ, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ deţinând cea mai completă colecţie de artă eneolitică din sud-estul Europei”, a spus  Ciprian-Dorin Nicola, directorul Complexului Muzeal Judeţean Neamţ.

După discursul oficialităţilor, nemţenii au avut ocazia să admire exponatele şi să participe la un program artistic susţinut de Ansamblul folcloric „Muguraşii Mărginenilor”, coordonat de Dorin Surdu, ansamblu ai cărui membri sunt elevi ai Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.