Actualizare stire: IPJ Neamt- Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz a reieșit că, în timp ce un tânăr de 19 ani, din Bicaz Chei, conducea un autoturism pe DN 15, în orașul Bicaz, pe un sector de drum în curbă la stânga, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 32 de ani, din Pângărați.

În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a unei minore în vârstă de 15 ani, din Bicaz, pasageră în autoturismul condus de tânărul în cauză. Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Stirea initiala: Un accident rutier in urma caruia au rezultat 3 victime, s-a produs in urma cu scurt timp, la Bicaz. Una dintre victime, o tanara de 14 ani, este in stare grava, dupa ce a ramas incarcerata. ”Ca urmare a unui apel prin 112, din jurul orei 15:18, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în orașul Bicaz (in apropierea Spitalului Orășenesc).
La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare și două echipaje cu două ambulanțe de la SAJ.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme au rezultat trei victime, din care una încarcerată. Două din cele trei victime au fost scoase din autoturisme de către personalul medical venit la locul evenimentului și de cadre IPJ. Pompierii au descarcerat dintr-un autoturism o fată de aproximativ 14 ani în stare de inconștiență.

Toate victimele au fost preluate de echipajele de la SAJ. Pompierii voluntari din cadrul SVSU Bicaz au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor sabla căile rutiere de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, a anuntat ISU Neamt. Stire in curs de actualizare.

I.C. (sursa foto: ISU Neamt)

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.