Soferita care a provocat accidentul de noaptea trecuta de la Turturesti (Girov-Neamt), avea o alcoolemie de peste 0,5 la mie, informeaza IPJ Neamt. Ea are 25 de ani si este din Piatra Soimului, localitate spre care se indrepta la momentul producerii evenimentului rutier. In masina erau in total 5 femei, si 3 dintre ele au ramas internate in spital. Una dintre victime este in stare foarte grava. Aceasta se afla in coma in aceasta dimineata, cu sanse mici de supravietuire. Soferita a scapat cu contuzii usoare.

Victimele ranite grav se aflau pe bancheta din spate a masinii Opel. Din dinamica producerii accidentului si din pozele de la fata locului, rezulta ca masina a intrat intr-un copac in pozitia rasturnat pe partea lateral dreapta, revenind apoi pe roti. Impactul cu copacul s-a produs chiar in dreptul celor 3 femei aflate in spate, de aici si leziunile grave suferite de acestea.

La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 01.00, poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ au intervenit la un accident rutier produs pe DN 15 D, soldat cu vătămarea corporală a patru persoane.

Din primele cercetări efectuate a reieşit faptul că, în timp ce o tânără de 25 de ani, din Piatra Şoimului, conducea un autoturism pe DN 15 D, în localitatea Girov, într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă pe partea stângă a sensului de mers, moment în care a pătruns în curtea unui imobil, intrând în coliziune cu un autoturism staţionat.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a două tinere de 18 şi 28 de ani şi a două femei de 48, respectiv 52 de ani, pasagere în acelaşi autoturism, care au fost preluate şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la spital, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a declarat Georgiana Moșu, purtator de cuvant IPJ Neamt.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Ursul maro Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.