Poliţia Română a inițiat acţiunea “Blocada” la frontierele României, dar și în celelalte județe ale țări, acționând pe sectoarele de drum cu trafic intens, pe şoselele dinspre şi către punctele de trecere a frontierei, dar și în gări, autogări și în aeroporturi.

Acțiunea se desfășoară ca urmare a intensificării tranzitului către zonele turistice şi localităţile de domiciliu ale cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi a creşterii, implicit, a valorilor de trafic, în vederea diminuării riscului rutier şi fluidizării circulaţiei pe principalele drumuri naţionale care fac legătura cu statele vecine.

Astfel, în perioada 1-7 august a.c., polițiști de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase au acționat zilnic, desfășurând 31 de activități specifice.

Într-o săptămână, polițiștii nemțeni au constatat 58 de infracțiuni, au aplicat peste 1300 de sancțiuni contravenționale, au reținut 47 de permise de conducere și au retras 20 de certificate de înmatriculare.

S-a acționat prioritar pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depăşirilor şi a celor privind acordarea priorităţii de trecere a vehiculelor şi pietonilor, precum şi pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. În doar 7 zile, polițiștii au constatat 58 de infracţiuni (11 în flagrant), dintre care 31 de natură judiciară, 14 la regimul circulaţiei rutiere și 4 la regimul armelor și munițiilor.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 149 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 12 de sancţiuni pentru fapte prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice au fost aplicate 1138 de sancţiuni, dintre care 9 pentru consum de alcool, 432 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 14 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea. Activitățile în cadrul acestei acțiuni vor fi continuate până la sfârșitul lunii august 2016.

Ionut CORFU

sursa IPJ Neamt

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.