Sistarea apei reci în cea mai mare parte a municipiului Piatra Neamț ar fi putut bulversa activitatea în cea mai mare unitate sanitară cu paturi din județ, dacă nu s-ar fi luat măsuri în regim de urgență.

Toată ziua de joi, 9 septembrie, au fost lăsați fără apă la robinete mii de pietreni, din diferite zone ale municipiului, timp în care lucrătorii Apa Serv au derulat lucrări de cuplare la conducta de aducțiune în cadrul Proiectului Major „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Neamț“.

Loading...

Deși se află în zona vizată de anunțul celor de la Apa Serv, Spitalul Județean de Urgență (SJU) nu a rămas fără apă. „Întreruperea furnizării de apă nu ne afectează pentru că la nivelul Companiei Apa Serv s-a luat decizia racordării spitalului la magistrala de apă dinspre Mărăței, la tronsonul care nu va fi blocat din cauza lucrărilor. Domnul Petru Ailenei, de la Apa Serv ne-a asigurat că spitalul va avea apă curentă fără niciun fel de probleme. Trebuie să menționez faptul că, în cazul unei avarii, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț dispune de o rezervă de apă, rezervorul având o capacitate suficientă pentru asigurarea apei timp de 36 de ore“, ne-a declarat Maricica Drăgan, director economic în cadrul SJU Neamț.

În localuri nu s-a servit cafea și nu s-a putut folosi toaleta

Sistarea pentru 29 de ore a apei potabile din mai multe zone din oraș nu i-a împiedicat pe proprietarii de localuri să-și desfășoare activitatea. „Eu n-am știut că s-a luat apa în mai multe locuri din oraș. Am crezut că-i numai la blocul meu, de aia am ieșit dimineață la o cafea în centru. Chelnerița m-a avertizat că nu este apă și că nu pot să folosesc toaleta. Mi-a zis că nu pot face nici cafea pentru că nu au apă, așa că am luat un suc, fără pahar“, a ridicat din umeri clienta unei cafenele din centrul orașului.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Neamț spun că legea îi obligă pe cei care dețin astfel de localuri să aibă o sursă alternativă de apă potabilă în cazul în care vor să-și desfășoare activitatea în situații ca cea de ieri. „Nu este nici o problemă atâta timp cât au o sursă alternativă de apă potabilă. Dacă nu respectă acest lucru, ei sunt direct răspunzători, deoarece nu au dreptul să funcționeze în astfel de condiții. Am numai 10 angajați responsabili cu operațiunile de control și toți sunt acum pe teren, verificând școlile din județ, pentru că începe anul școlar, și centrul de transfuzii“, a declarat dr. Daniela Marcoci, directorul adjunct al DSP Neamț.

Dacă în baruri s-a ales varianta „fără cafea și fără mers la baie“, în saloanele de înfrumusețare, doamnele nu și-au putut vopsi podoaba capilară.

29 de ore fără apă potabilă

De miercuri noaptea și până în această dimineață au rămas fără apă pietrenii din Precista, jumătate din locuitorii din centrul orașului, cartierul Ciritei, abonații de la intrarea dinspre Bicaz până la strada Ozanei, inclusiv strada Orhei, Aleea Tiparului și străzile adiacente, plus zona de lângă cimitirul Pietricica.

Geanina NICORESCU

Andreea AMARIEI

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ