Dupa Razvan Cuc, a venit si randul lui Ionel Arsene, presedintele CJ Neamt, sa raspunda criticilor lansate astazi la Piatra Neamt de Lucian Bode, ministrul Transporturilor. ”La brat cu bagarea în seama, scurtă cronică despre vizita la Neamț a ministrului Bode”, își intituleaza Arsene replica pentru liberali, de pe pagina lui de facebook.

In nota ironica si folosind mai multe pilde/zicale, Arsene îi acuza pe liberali ca l-au scos pe in fata pe Bode, ca sa ”latre” si sa demonizeze PSD Neamt. Presedintele CJ Neamt incheie, asemanandu-i pe liberalii din Neamt cu femeile, spunand ca daca acesti se incaiera, se lasa cu posete in cap si cu sprancene rupte. Ca si Razvan Cucu, Arsene foloseste un montaj foto in care sunt ironizati ministrul Bode, Laurentiu Leureanu, Mugur Cozmanciuc si Lucian Micu.

Iata replica lui Ionel Arsene: ”Domnii Leoreanu, Țapu și compania continuă politica tocită de demonizare a PSD-ului la noi, în județ. Nu știu ei zicala “câinele care latră tot timpul nu e băgat în seamă” dar nici nu e treaba mea să îi învăț… Și ca ecoul lătratului să aibă mai mult răsunet s-au gândit să apeleze la Lucian Bode, ministrul demis al transporturilor, și să-i organizeze o plimbărică la Neamț. Mă uitam azi la prefectul Lazăr pe scările Consiliului Județean făcând pe gazda pentru acest ministru. Cum dadea din coada ca un catelus cand vede stapanul. Iar domnul ministru, care și-a dat seama că eşti vedetă când îi zâmbeşti unei fete, iar ea leşină, se bucura de primirea slugarnică de care avea parte.

Firește, totul a culminat cu o conferință de presă în care domnul ministru s-a pus pe criticat fără nicio jenă investițiile în infrastructura rutieră din Neamț realizate de PSD. Și simt nevoia să-i reamintesc domnului ministru, în acest context, că după felul muncii îţi dai seama de meşter, nu după cum vorbește despre muncă. Aștept sa-i văd realizările!

Ca și concluzie… cred cu tărie că pentru a fi bărbat de stat, trebuie să fii bărbat în primul rând! Și, nu vreau să fiu răutăcios, dar vă puteți imagina cam cum ar arăta un scandal între băiețeii ăștia? Vă închipuiți o încăierare între peneliștii lui Tapu si pedelistii lui Leoreanu? Vă spun eu: o bătăiță cu poșete în cap, unghii rupte, rujuri în aer, dresuri deșirante…și clar, multe sprăncene vor avea de suferit… Dar cum spune povestea… Vom vota si om vedea!”, incheie Arsene.

Ministrul Transporturilor PNL a declarat astazi la Piatra Neamt ca a gasit mai multe nereguli la lucrarile de pe DN 15, de aceea le-a oprit la stadiul de executie de 89%. Vezi declaratiile AICI Ministrul Transporturilor, despre neregulile găsite la lucrările de pe DN 15 Bicaz- Poiana Largului

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.