Ion Asaftei a declarat intr-o conferinta de presa de la sfarsitul saptamanii trecute, ca ALDE va merge in alegerile locale si parlamentare, anticipate sau nu, cu candidati proprii si liste proprii. Liderul ALDE Neamt a infirmat categoric zvonurile conform carora ALDE va fuziona cu PNL sau cu alt partid si considera ca astfel de dezinformari fac parte dintr-un plan de demobilizare a electoratului ALDE, pentru ca masuratorile sociologice arata ca partidul sta bine in sondaje si strica unele calcule politice. „Astfel de mesaje nu le văd ca având alt scop decât demobilizarea membrilor de partid, a candidaților și – de ce nu? – racolarea lor de alte partide. Este probabil și o dovadă că ALDE le stă unora ca un ghimpe în coastă, că analizele unora arată că avem potențial, că putem strica niște calcule. Am spus de atâtea ori, da, în politică ai discuții, negocieri și cu alte forțe politice. Mai ales acum când e și pre-campanie electorală dar și când e un pic agitată scena politică, chiar și cea locală și există riscul ca anumite proiecte importante pentru județ sau pentru comunități locale să fie blocate de anumite exacerbări. Am discutat și cu stânga și cu dreapta, cum se spune, ni s-a solicitat sprijin pentru votarea în CJ sau în consilii locale a unor astfel de proiecte și, la rândul meu, astfel de subiecte le-am discutat cu colegii ALDE din acele localități, eu doar i-am rugat să pună pe primul plan interesul cetățeanului și ei au decis. Dar, oricum, consilierii ALDE au votat mereu, indiferent că a fost vorba de primărie condusă de primar PSD sau de primar PNL pentru dezvoltarea comunelor și satelor”, a precizat președintele ALDE Neamț.

In conferinta de presa a fost prezentat si candidatul ALDE la primaria Piatra Neamt, in persoana lui Ciprian Enache (Vezi AICIALDE și-a desemnat candidatul la primăria Piatra Neamț)

Conferință de presă- ALDE Neamț a anunțat candidatul la primăria Piatra Neamț

Publicată de TVMneamţ.ro pe Vineri, 31 ianuarie 2020

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.