Ar trebui sa treaca strandul in administrarea Primariei Piatra Neamt?

Loading ... Loading ...

Doi barbati dati in urmarire europeana de autoritatile din Germania pentru fapte diferite de furt, au fugit din tara in care comisesera infractiunile, insa nu s-au putut ascunde de politistii din Neamt, care i-au gasit pe amandoi, pe unul ieri si pe altul la inceputul saptamanii, anunta IPJ Neamt:

”În dimineața zilei de 09 noiembrie 2017, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Roman au depistat un bărbat de 38 de ani, domiciliat fără forme legale în mun. Roman și căutat de autorităţile judiciare din Germania.

Acesta a fost dat în urmărire internațională, după ce în luna noiembrie a anului 2016, prin forţarea uşii principale de acces, a pătruns într-o locuinţă din Langenlonsheim, Germania, de unde ar fi sustras bunuri, creând un prejudiciu de circa 1000 euro. Polițiștii au reținut bărbatul, pe care l-au prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a emis ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore. Până la predarea către autorităţile din Germania, cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Un alt nemțean, dat în urmărire internațională de autoritățile judiciare din Germania, a fost reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț în data de 07 noiembrie a.c., pe raza municipiului Piatra Neamț. Pe numele bărbatul de 39 de ani, din Bârgăuani, a fost emis un mandat de arestare european, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în cursul anului 2015 în Germania.

Polițiștii au reținut bărbatul, pe care l-au prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a emis ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv de instanța de judecată. Până la predarea către autorităţile din Germania, cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.”

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ