Au început înscrierile pentru Festivalul-concurs național de muzică populară pentru copii și tineret „Florile Ceahlăului“, ediția a 32-a, care se va desfășura în perioada 13-15 martie 2020, la Piatra Neamț.
Înscrierea la concurs se face pe baza Fişei de înscriere, care trebuie descărcată de pe site-ul oficial al Festivalului, www.florile.ceahlaului.culturaneamt.ro, secţiunea Informaţii utile, www.culturaneamt.ro.
Fişa de înscriere, repertoriul de concurs și partiturile vor fi trimise pe adresa: Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ Neamţ, Piatra-Neamţ, str. Ştefan cel Mare nr. 3A, 610101, prin fax la nr. 0233.214.026 sau la adresa de e-mail a competiției, cu menţiunea pentru Festivalul – concurs „Florile Ceahlăului“ 2020, până la data de 14 februarie 2020.
Nu se pot înscrie în concurs cei care au obţinut Premiul I sau Trofeul Festivalului la o ediţie anterioară, excepție făcând concurenții care care optează pentru o altă categorie de vârstă decât cea pentru care au obţinut distincția.
Festivalul se desfăşoară pe două secţiuni:
• Secţiunea „Canto tradiţional românesc“, în cadrul căreia pot participa copii și tineri, soliști vocali de muzică populară din România, cu vârste cuprinse între 9 şi 25 ani, care vor concura în cadrul a trei categorii: 9 – 14 ani; 15 – 19 ani și 20 – 25 ani.
• Secţiunea „Instrumente populare“ (vioară, acordeon, ţambal, clarinet, trompetă, fluier, cobză, nai), în cadrul căreia pot participa copii şi tineri, soliști instrumentişti de muzică populară din România, cu vârste cuprinse între 9 şi 25 ani, care vor concura în cadrul a două categorii: 9-16 ani și 17-25 ani.
Concursul se va desfăşura în doua etape: preselecţia naţională (17-20 februarie 2020) şi etapa finală (13-15 martie 2020), pentru ambele secţiuni de concurs.
Anunțarea finaliștilor se va face pe data de 21 februarie 2020.
Rezultatul preselecţiei se va comunica direct pe paginile oficiale:
www.florile.ceahlaului.culturaneamt.ro
www.culturaneamt.ro
www.facebook.com/CulturaNeamt/
Toţi participanţii la Festivalul-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineret „Florile Ceahlăului“ vor primi diplome de participare.
Se vor acorda premii şi menţiuni la toate secţiunile şi categoriile Festivalului, valoarea lor urmând a fi comunicată ulterior.
Trofeul Festivalului-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului“ se va acorda celui mai bun concurent, indiferent de secţiunea la care participă (solişti vocali sau instrumentişti).
Organizatori ai festivalului sunt Consiliul Județean Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ Neamț.

sursa: Centrul pentru Cultura si Arte Carmen Saeculare Neamt

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.