Un barbat din Savinesti a fost ranit intr-un accident rutier produs pe un drum judetean din Tazlau, jud. Neamt. Acesta a ratat o curba si a ajuns in fata unui TIR, condus de un barbat din comuna Gîrcina. ”La data de 17 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliţia municipiului Piatra Neamţ au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în localitatea Tazlău.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 41 de ani, din Săvinești, conducea un autoturism pe DJ 156 A, în localitatea Tazlău, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 35 de ani, din Gârcina.

În momentul producerii evenimentului rutier, din care a rezultat rănirea conducătorului auto din Săvinești, niciunul dintre cei implicați nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, anunta IPJ Neamt.

Ionut CORFU (sursa foto: ISU Neamt)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.