Cazul unui batran trimis acasa de la UPU Piatra- Neamt a incins internetul in ultimele doua zile, dupa ce o postare pe facebook îl arăta pe om intr-o ambulanta tinand pe piept o hartie format A4 pe care un medic scrisese ca viata pacientului NU este in pericol si se poate duce linistit acasa.

Postarea s-a rostogolit intens pe internet, insa in urma verificarilor facute de TvmNeamt, totul s-a dovedit a fi o stire falsa, asa cum se intampla zilnic pe retelele de socializare unde apar informatii pe care cei mai multi le iau de bune, fara o minima verificare.

Povestea a inceput vineri, 3 mai, cand in jurul orei 14, batranul (Pantilimon Popescu) din Zanesti a fost adus cu o ambulanta la UPU Piatra- Neamt, insotit de fiica acestuia. Ea a povestit ca tatal ei cazuse din picioare in urma cu 3 saptamani pe fondul unor alte afectiuni medicale dobandite de-a lungul timpului, si de atunci se misca cu dificultate. Nu a putut explica de ce nu si-a adus tata la spital imediat dupa accident, iar in urma unor investigatii medicale minutioase din partea medicilor de specialitate, inclusiv Computer Tomograf, s-a stabilit ca batranul sufera de reumatism si ca are 3 vertebre tasate, afectiune veche de mai multi ani, a declarat Gabriela Chitoșcă, asistent șef UPU Piatra- Neamt. Ulterior, in urma unor discutii cu fiica batranului, medicii au aflat ca in urma cu 3 ani, acesta mai cazuse din picioare si se lovise, insa nu fusese dus la medic.

Pe parcursul investigatiilor medicale la care a fost supus batranul, fiica acestuia nu a stat la spital ci s-a intors la domiciliu. Pentru ca nu era un caz cu risc vital, batranului i-a fost intocmita toata documentatia necesara (copii ale documentelor medicale cu rezultatele investigatiilor) si in jurul orei 19, a fost trimis la domiciliu cu o ambulanta si cu recomandarea ca luni (6 mai), sa mearga la un medic reumatolog.

Cand s-a trezit cu ambulanta la poarta, fiica batranului nu l-a lasat pe sofer sa-i dea tatal jos din masina, refuzand sa-l primeasca acasa, asa ca ambulantierul a facut cale intoarsa la spital, cu tot cu batran. In urma ambulantei, la spital a ajuns si fiica batranului cu sotul ei, acuzand medicii de indolenta si insistand sa-i fie internat tatal. Intre timp, se schimbase tura, iar medicul Gabriel Popescu (cel care a scris hartia A4) le-a explicat apartinatorilor (exista probe video de pe camerele de supraveghere) ca batranul are o afectiune cronica (reumatism) pentru care nu se impune internarea de urgenta si ca trebuie sa mearga la un reumatolog cu documentele medicale de la UPU. Puși pe harță, fiica si ginerele batranului nu au acceptat sa-l ia acasa, decat daca medicul le da ceva scris la mana. Asa s-a ajuns ca medicul Gabriel Popescu sa scrie hârtia pe care ulterior, fiica i-a pus-o batranului pe piept si l-a fotografiat in ambulanta, prezentand situația complet denaturat. Pozele au ajuns apoi la o vecina a familiei, care cu avant proletar le-a aruncat pe facebook, unde in binecunoscutul spirit romanesc, cei mai multi s-au apucat de injurat ca la usa cortului.

Ca informatie de ultima ora, astazi (6 mai), in jurul orei 12:15, batranul a fost adus din nou cu ambulanta tot la UPU. Circul continuă si probabil ca vom vedea o noua postare pe facebook, in care cei la UPU vor fi facuti cu ou si cu otet de catre fel de fel de priceputi in ale medicinii.

Ionut CORFU

 

 

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.