Doi barbati din Ion Creanga au fost prinsi la sfarsitul saptamanii trecute imediat dupa ce fusesera la braconaj. Acestia aveau prada, un caprior, intr-un sac. Animalul fusese prins intr-o capcana confectionata artizanal, informeaza IPJ Neamt:

”Polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Neamţ împreună cu reprezentanţii AVPS Roman au organizat o acțiune de prindere în flagrant a unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii braconaj cinegetic. Astfel, în data de 02.02.2018, în jurul orei 17.00, polițiștii au prins în flagrant doi bărbați de 44 și 57 de ani, ambii Ion Creangă, în timp ce cărau în spate un sac în care se afla o cervidă de talie mică (căprior) mascul, ce fusese prins într-un laţ confecţionat artizanal din cablu metalic, amplasat anterior de aceştia.

Loading...

Cele două persoane nu au calitatea de vânători şi nu sunt deţinători de arme. Căpriorul braconat a fost indisponibilizat de organele de cercetare penală şi lăsat în custodia AVPS Roman, fiind incidente prevederile art. 46 din Legea nr. 407/2006, conform cărora trofeele de vânat şi vânatul care fac obiectul infracţiunilor de braconaj, se confiscă. Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic, constând în practicarea vânătorii cu laţuri şi braconaj cinegetic, constând în vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă.”

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ