Un barbat din Damuc a ramas fara camion si fara cheresteaua pe care o transporta, dar s-a ales si cu o amenda de 6.000 de lei. Acesta a fost oprit de politisti in Piatra- Neamt pe Calea Romanului si s-a constatat ca lemnul era transportat fara documente legale, informeaza IPJ Neamt:

”La data de 16 februarie a.c., polițiștii au depistat un bărbat, din Dămuc, în timp ce transporta cherestea fără documente de proveniență și transport. Acesta a fost sancționat cu 6000 de lei, fiindu-i confiscată cantitatea de lemn dar și autoutilitara folosită la transportul acesteia. Poliţiştii de la Biroul de Ordine Publică Piatra Neamţ au acţionat conform unui plan de acțiune pe linia combaterii transportului ilegal de material lemnos. Astfel, în jurul orei 04.00, au depistat în trafic, pe strada Mihai Viteazu din municipiul Piatra Neamț, un bărbat care transporta cu o autoutilitară circa 8 mc cherestea rășinoase, fără a avea documente de proveniență și transport. Bărbatul, de 47 de ani, din Dămuc, care nu deținea aviz de însoţire pentru materialul lemnos transportat, a fost sancționat conform Legii nr. 171/2010 cu amendă în valoare de 6000 de lei. Conform procedurii, polițiștii au confiscat întreaga cantitate de cherestea, cât și autoutilitara folosită la transportul acesteia.”

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ