Cazul jurnalistului Daniel Vinca (vestea.net) din Piatra- Neamt, cel care a fost tinta razbunarii mafiote a lui Ionel Arsene (presedinte CJ Neamt si presedinte PSD Neamt) a ajuns in Parlamentul Romaniei, sub forma unei interpelari adresate de deputatul Iulian Bulai (USR), ministrului Justitiei, Tudorel Toader, se arata intr-un comunicat de presa al parlamentarului nemtean.

Reaminitim ca pe 17 august 2018, TvmNeamt a dezvaluit planul de tip interlop al lui Ionel Arsene, de a-l reduce la tacere pe Daniel Vinca. In anul 2015, pe cand era deputat in Parlamentul Romaniei, Arsene a contactat un fost luptator in trupele speciale italiene, prin intermediul caruia ar fi vrut sa gaseasca niste baieti dispusi sa-i aplice jurnalistului incomod o bataie sora cu moartea (Articolul TvmNeamt, AICI- RĂZBUNARE MAFIOTĂ LA NIVEL ÎNALT. CUM PLĂNUIA ARSENE SĂ-I FACĂ FELUL UNUI JURNALIST INCOMOD). Desi la dosar exista declaratii de martori, interceptari telefonice si interceptari ambientale, iar cazul trebuia sa ajunga la procurorii DIICOT, nici pana astazi nu sunt semne ca cineva ar vrea sa ancheteze faptele deosebit de grave ale politicianului care acum decide soarta unui judet intreg (peste 500.000 de locuitori) si a ajuns chiar sa puna ministri in Guvernul Romaniei. A trecut peste o luna de la dezvaluirea TvmNeamt, dar Ionel Arsene a refuzat sa aiba vreo reactie. El nici nu a confirmat nici nu a negat informatiile prezentate de noi.

Loading...

Pe marginea acestui subiect, deputatul Bulai îi cere in mod oficial ministrului Justitiei sa explice ce masuri trebuiau luate de procurori in cei peste 3 ani scursi de cand au aparut dovezile intentiilor lui Arsene si sa comunice cate cauze in care jurnalisti au fost tinte ale razbunarilor fizice, exista la nivel national si sunt tinute prin sertare.

Comunicat de presa, cabinet parlamentar, deputat Iulia Bulai:

Deputatul USR Iulian Bulai susține libertatea de expresie a mass – media românești și condamnă orice formă de îngrădire a acesteia, mai ales prin agresarea jurnaliștilor. Parlamentarul nemțean a reacționat la materialele jurnalistice referitoare la posibilul plan de răzbunare în stil mafiot al președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, față de jurnalistul Daniel Vinca, după ce acesta ar fi publicat articole dezavantajoase pentru politician. În acest sens, Iulian Bulai a adresat o interpelare ministrului Justiției, domnul Tudorel Toader, în care a expus speța prezentată de instituțiile media nemțene, a solicitat clarificări în privința obligativității procurorilor de a se autosesiza în acest caz și informații despre cazuri asemănătoare.

„Planul lui Ionel Arsene, așa cum reiese din rechizitoriul procurorilor, ne demonstrează încă o dată cum gândesc acești politicieni fără scrupule și de ce sunt în stare atunci când cineva publică informații despre ei sau despre afacerile lor pe bani publici. Dacă te simți nedreptățit ca politician, de un jurnalist, ai multe metode de a-ți face dreptate, însă violența cu siguranță nu este una dintre ele. Pe lângă acest aspect, Ionel Arsene, deputat la acea vreme, a avut și o încercare de a ataca libertatea de expresie a presei. Din păcate, realitatea ne arată că tot mai mulți politicieni s-au obișnuit să arunce în stânga și în dreapta cu bani, de multe ori publici, pentru a nu se scrie, nu negativ, ci nici măcar imparțial despre ei, iar când cineva nu se conformează pot apărea și astfel de cazuri regretabile și condamnabile”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai.

Mai jos, documentul adresat lui Tudorel Toader:

Interpelare

Redam integral si textul articolului TvmNeamt, publicat pe 17 august 2018:

Informatii absolut incendiare, care vor zgudui din temelii scena politica din judetul Neamt dar si de la nivel national, au intrat in posesia tvmneamt.ro.

Ionel Arsene, presedintele CJ Neamt, presedintele PSD Neamt, prieten la catarama cu Liviu Dragnea si inculpat in doua dosare penale pentru fapte de coruptie, a cautat oameni dispusi sa schilodeasca (sa bata) contracost, evident, un jurnalist din Piatra- Neamt.

Faptele s-au petrecut in cursul anului 2015, iar jurnalistul devenit tinta razbunarii MAFIOTE este Daniel Vinca, cel care detine site-ul de stiri vestea.net. La acea vreme, Arsene era deputat PSD de Neamt.

Totul a inceput sa transpire in primavara anului 2018, cand Arsene, devenit intre timp presedinte de CJ, a fost arestat preventiv, acuzat fiind de trafic de influenta, insa informatiile erau foarte greu de verificat, documentele doveditoare fiind intr-unul din dosarele in care este judecat acum Arsene, iar dosarul nu este public, la el avand acces doar persoanele implicate in proces. Cu timpul insa, am reusit sa punem totul cap la cap, iar ceea ce la inceput era doar un zvon, acum este o certitudine.

In anul 2015, dupa ce in site-ul vestea.net au fost publicate mai multe articole critice la adresa lui Arsene, acesta a contactat un membru al PSD Neamt, pe atunci vicepresedinte la TSD (Tineretul Social Democrat) Neamt, pe care l-a intrebat la modul cel mai serios daca cunoaste persoane dispuse sa-i aplice o corectie fizica lui Daniel Vinca, adica o bataie sora cu moartea. Cel caruia i s-a facut propunerea nu a stiut cum sa reactioneze la propunerea șoc facuta de seful lui de partid si nu a promis nimic. Fiind vorba despre lucruri atat de grave, omul l-a contactat pe un alt membru PSD Neamt care la un moment dat a detinut o functie importanta in partid. I-a povestit ce pune la cale Ionel Arsene si ambii au ajuns la concluzia ca totul este o nebunie si nu trebuie sa se implice in asa ceva, fiind vorba despre o fapta penala grava, care se pedepseste chiar si la stadiul de intentie/tentativa. (nota- nu vom face publice numele celor doi pentru ca oamenii chiar nu au nicio vina, iar unul dintre ei este si martor intr-unul din dosarele in care este judecat acum Arsene)

Cel contactat de fostul vicepresedinte TSD Neamt, era interceptat in unul dintre dosarele in care Arsene era cercetat pentru trafic de influenta, iar acum este martor in acelasi dosar si astfel, totul a ajuns la urechile anchetatorilor. El a confirmat absolut tot pentru tvmneamt.ro, inclusiv existenta stenogramelor discutiilor repetate (telefonice/ambientale) care in cele din urma au ajuns pe masa procurorilor DNA Bacau. Omul a si dat declaratie in fata procurorilor in care a recunoscut discutiile purtate cu vicepresedintele TSD Neamt de la acea vreme. Declaratia si stenogramele sunt depuse la dosar, fapt confirmat de surse oficiale, dar si de martorul in cauza.

Potrivit surselor noastre, este foarte posibil ca si discutia dintre Arsene si fostul vice TSD Neamt sa fi fost interceptata ambiental. Din cate se cunoaste pana la aceast ora, discutia a fost purtata la sediul PSD Neamt. De altfel, jurnalistul vizat de razbunarea in stil MAFIOT a publicat un articol in luna iunie 2015 (anul in care se desfasurau ostilitatile) din care se intelege ca ar fi stiut ceva: ”… unii ar dori să prindă clipa înălţătoare când ar putea cânta prohodul unei publicaţii pe care o consideră incomodă. Publicaţia este vestea.net şi veţi vedea că publicăm acest articol nu pentru a ne victimiza ci pentru a-i sfătui pe cei care devin ţinta unor presiuni şi ameninţări penibile (indiferent de la cine vin) cum să-şi ia măsuri de siguranţă (…)Nu ştim (încă!) dacă e mandatat de deputatul respectiv să transmită astfel de mesaje care aduc a ameninţări mafiote şi a presiuni de tip interlop. În ciuda unor animozităţi cu respectivul parlamentar, sperăm, totuşi, că nu se coboară până acolo…”, scria Daniel Vinca in articolul ”Ameninţări în numele “lu’ domnu’ deputat”!

Cateva luni mai tarziu, in luna octombrie 2015, intr-o discutie pe un grup secret al TSD Neamt de pe facebook, era lansata mai in gluma mai in serios, referirea explicita la eliminarea fizica a lui Daniel Vinca prin impuscare:

Conut Mihai: Hai, ce facem cu Vinca?

Luiza Elena Niculei: Il impuscam :))))))

Conut Mihai: Doar atat?

Stefan Florian: 🙂 🙂 🙂

Conut Mihai: sa scape asa de usor

Conut Mihai: nooo

Rotaru Alexandru: Stai sa vina Gardianul

Rotaru Alexandru: Sa vedem ce zice

(Vezi mai multe detalii AICI- Mobilizare TSD: „Ce facem cu Vinca?”; „Îl împuşcăm!”)

Contactat de tvmneamt pentru a comenta acest subiect, jurnalistul Daniel Vinca confirma si el ca se planuia un ”atentat”:

Acum cativa ani am si scris un articol in care era vorba despre „Amenintari in numele lui don’ deputat”. Ca au venit oamenii si mi-au spus cum, folosindu-se de numele lui Ionel Arsene, Robert Iosub incerca sa spele mintile oamenilor. Nu am dat nume atunci – tocmai le-am spus acum – pentru ca mi s-a parut mai important fondul problemei si ideea de mesaj pentru politicieni ca nu e ok să se creadă dictatori şi, direct sau indirect, să gireze astfel de practici incalificabile. La ceva timp după acel articol am aflat şi de, hai să o numesc aşa, tentativa de atentat. Că deputatul, la acea vreme, Arsene, ar fi întrebat dacă nu sunt de găsit nişte băieţi care să-mi transmită un mesaj contondent. Nu mortal dar cică destul de serios cât să-mi rupă un picior sau ceva de genul acesta. Am luat informatia respectivă cu tilu de inventar, mai întâi. Când faci presă eşti oarecum învăţat că ăia pe care îi critici să nu fie tentaţi să-ţi facă declaraţii de dragoste. Şi nu era Ionel Arsene nici primul care se supărase şi chiar se răstise la mine, la un anumit moment, cu martori, în faţa unui sediu. Aşa că şi episodul cu căutarea unor mercenari l-am aşezat tot acolo, în capitolul respectului unui politician pentru informaţia critică.”

Insa Daniel Vinca arunca si o BOMBA in declaratia sa, data astazi pentru tvmneamt. El spune ca Arsene si-a cerut scuze pentru gest, in perioada in care era in arest preventiv la IPJ Neamt, la inceputul acestui an. Cu alte cuvinte, potrivit lui Daniel Vinca, Arsene si-a recunoscut planul interlop si nu mai incape nicio indoiala ca totul a fost cat se poate de real. Cel mai probabil, aparatorii lui l-au sfatuit sa faca asta, pentru ca daca informatia ar fi aparut in spatiul public, alta ar fi fost decizia judecatorilor atunci cand l-au eliberat din arest si ulterior i-au ridicat si controlul judiciar. : ”Surse apropiate anchetei care-l viza pe actualul presedinte CJ pentru trafic de influenta in dosarul in care este judecat mi-au spus că numele meu apare in dosar, invocat de unul dintre martori, fix în legătură cu încercarea lui Arsene de a-mi face felul, fizic, prin intermediari. Ce puteam să zic? Am dat din umeri şi am reţinut şi eu ca mulţi alţii că deja episodul apare, acum, menţionat oficial, într-un dosar instrumentat de o instituţie a statului, evident ca un detaliu la cauza principala. Şi, ca să nu mai am niciun dubiu că lucrurile stau aşa, că episodul cu Arsene căutând interlopi să mă altoiască este în coperţile unui dosar de la DNA, la scurt timp – asta e o informaţie dată în premieră – am primit, printr-un intermediar… scuze din partea lui Arsene. Era fix în perioada în care el era arestat preventiv şi, printr-un amic comun, mi-a transmis că-i pare rău, că era nervos, că a zis la nervi, dar nu chiar aşa… Am luat acele scuze cu tilul de inventar, am ţinut cont şi de faptul că omul era într-o situaţie nefericită – el, ditamai fost deputatul şi actual preşedinte CJ, în arest – şi am făcut ce face orice bun creştin: am spus că pentru mine episodul e consumat. Ba am rămas cumva cu un gust amar pentru că, din alte informatii, concluzionam că unele instituţii ale statului ştiau de acele intenţii huliganice cu mult înainte de a apărea informaţia în acel dosar dar nu făcuseră nimic în acest sens. Sau poate au făcut şi nu ştiu eu, poate au supravegheat, nu ştiu (…) am avut senzaţia că acea experienţă – cruntă, aşa o văd eu – de arest preventiv l-a schimbat în bine. L-a făcut mai om. În timp mi-am dat seama că a redevenit cel pe care îl ştiam: îţi întinde mâna, îţi zâmbeşte şi dictează sau girează ca slugile lui să te înjunghie pe la spate, evident într-un sens metaforic. Aşa cum se întâmplă de cateva luni când este evident că el şi câţiva locotenenţi doresc anihilarea presei independente, nealiniate la scris ode pentru Arsene şi Soroceanu. În concluzie, eu îmi văd de viaţa şi de profesia mea, cu bune cu rele, Arsene îşi vede de ale lui, politică, administraţie, dosare penale prezente sau viitoare (…) pe Arsene, John cum îi spun cunoscuţii, l-am cunoscut cu mulţi ani înainte de a fi politician. Poate a avansat în carieră dar a involuat ca om, cred eu, fiind evident subiectiv. Dar e treaba lui. Şi chiar îi doresc şi sănătate şi libertate”, a mai spus Daniel Vinca, jurnalistul care a fost la un pas sa fie schilodit si poate mutilat pe viata, la ordinul unui politician care atunci era ditamai deputatul, iar acum conduce destinele unui intreg judet.

Vinca a mai spus ca tot ce afirma este purul adevar si ca poate sustine ce a declarat, chiar si in fata camerei de luat vederi sau la detectorul de minciuni: ”Eu nu am nimic impotriva sa, spun toate astea si am curajul sa raspund la intrebari si in fata unei camere de luat vederi si chiar la detectorul de minciuni. Ionel Arsene si Robert Iosub au?”

Potrivit surselor noastre judiciare (pentru ca tot a mentionat Daniel Vinca un jurnalist in declaratia lui data pentru tvmneamt) interceptarile telefonice si ambientale in dosarul despre care vorbim, au continuat pana la sfarsitul anului 2017, iar pe una dintre ambientale apare un om din presa care le spune unor parteneri de discutie intr-un local public, posibil cafenea, ca publicatiile vestea.net, Monitorul de Neamt, Mesagerul de Neamt si tvmneamt trebuie cumva sufocate financiar, pentru ca jurnalistilor nu le poate fi cumparata tacerea si nu pot fi controlati.

Nu stim daca informatiile despre care vorbim vor ramane unele conexe intr-un dosar pe o alta speta sau daca, mai devreme sau mai tarziu, nu pot ajunge tema intr-un dosar separat de criminalitate organizata. Cert este insa, ca se confirma faptul ca un politician de la nivel inalt a fost in stare sa se gandeasca sa comande o razbunare mafiota la adresa unui jurnalist incomod. Tinand cont ca acest lucru ar fi ajuns la imediat la urechile opiniei publice, ne intrebam ce s-ar putea intampla daca un cetatean oarecare ar deveni incomod pentru Ionel Arsene.

Se confirma totodata, ca Arsene si lingaii lui nu sunt deloc straini de astfel de practici, iar tot ceea ce am scris noi dar si alte publicatii locale in ultimele zile, corespunde intocmai realitatii. A existat si exista in continuare un plan diabolic-interlop de suprimare financiara si chiar fizica, a celor care nu sunt pe placul mai marilor judetului.

Consideram ca Ionel Arsene nu mai are ce sa caute intr-o functie publica si cerem la modul cel mai serios, demisia acestuia din functia de presedinte de CJ si de consilier judetean. Daca nu o va face, cerem consilierilor judeteni, din orice partid fac ei parte, sa demareze de urgenta procedura de demitere a lui Arsene din functie, altfel, vor da dovada ca accepta sa fie condusi si ei si judetul Neamt, de un om cu apucaturi mafiote. Vor fi astfel partasi la sfidarea populatiei unui intreg judet. In cazul de fata este vorba despre un jurnalist, dar nu este deloc exclus sa se ia in calcul aceeasi metoda si pentru alti jurnalisti sau persoane care îi stau în gât lui Arsene. Daca consilierii judeteni si membrii PSD vor sa fie partasi moral la asa ceva, este treaba lor. Noi, si suntem siguri ca nici sutele de mii de nemteni nu vom accepta niciodata sa fim reprezentati de un astfel de individ.

P.S. Ca sa fim foarte bine intelesi, repetam, la unul dintre dosarele in care este judecat Arsene sunt declaratiile martorului si stenograme dupa interceptarile telefonice si ambientale in care se vorbeste despre cum sa fie schilodit un jurnalist. Documentele vor fi la un moment dat publice. Martorul, dar si surse judiciare au confirmat informatiile pentru tvmneamt.ro si avem probe in acest sens.

Persoanele mentionate in acest articol beneficiaza de dreptul la replica pe care tvmneamt il va oferi fara retineri, avand in vedere faptele deosebit de grave descrise mai sus.

Ionut CORFU

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ