Violeta Alexandru, Ministrul Muncii din Guvernul Orban, a facut in aceasta dimineata vizite de lucru la doua institutii din Neamt, aflate in subordinea Ministerului Muncii: Casa de Pensii si ITM Neamt. Vizitele nu au fost anuntate, iar ministrul spune ca nu este deloc multumit de ce a gasit in cele doua institutii. ”Am gasit doua institutii anchilozate, va spun direct, sigur, lucrurile mergeau din inertie, dar nu mergeau eficient (…) Ceea ce am vazut la Casa de Pensii, este o institutie care-si facea la minim datoria. N-am vazut acel elan, acea dorinta sa faci lucrurile mai bine (…) Diminieata la prima ora am fost la Casa de Pensii. Coada, coada in fata, conducerea in concediu, nu stiu ce concediu este așa in luna septembrie cand toata lumea s-a intors la treaba si cand au ramas atatea lucruri in urma.

Conducerea in concediu, angajatii bine-nteles pe linia lor de responsabilitate faceau ce aveau de facut, dar n-am vazut dorinta aceea de a pune lucrurile la punct. Coada in fata, un singur domn gardian care nici nu avea atributii sa ofere oamenilor informatii, sefimea la doua etaje mai sus, cu o bariera pe care scria clar interzis, deci senzatia mea e ca undeva in acest judet, intre conducere si oameni s-a creat o distanta si ca sunt tinuti la distanta in loc sa fie ascultati si in loc sa li se preia problemele si sigur ca am sa comunic deciziile mele manageriale conducerii, dupa ce se intoarce din perioada aceasta de odihna din mijlocul lunii septembrie”, a spus Violeta Alexandru, intr-o conferinta de presa sustinuta ulterior, la sediul PNL Piatra Neamt.

La ITM Neamt, ministrul spune ca a gasit bezna la propriu si i s-a raportat ca toti inspectorii sunt pe teren, lucru de greu de crezut ca ar fi posibil la prima ora a diminetii. ”Dupa care am fost la Inspectoratul Teritorial de Munca si daca in drum spre dumneavoastra (n.red. spre conferinta de presa) mai aveam vreo retinere, acum m-am convins ca este nevoie de o schimbare. La ITM, beznă, la propriu. Luminile închise, aparent toti inspectorii pe teren, iar atmosfera ca la Casa de Pensii (…) Pe statistici, ei ne arata diverse statistici, dar in realitate pe teren, oamenii transmit ca au nevoie de o administratie care sa le asculte problemele”

Intrebata daca se impune schimbarea conducerilor Casei de Pensii si ITM Neamt, Violeta Alexandru a lasat sa se inteleaga ca se gandeste serios la aceasta ipoteza. ”Este foarte posibil, dar sunt genul de om care dă șanse celor cu care lucrează să remedieze. Nu este complicat, ca șef de instituție trebuie să te implici. Dacă cineva stă la coadă, să te asiguri că îi creezi condiții, poți să pui măcar un scaun.

Mă deranjează în primul rând atitudinea, în al doilea rând dacă nu se schimbă lucrurile nu mă dau în lături să fac schimbări la nivel de management. Dacă văd că există o rezistență la schimbare voi lua atitudine, dar le dau o șansă să remedieze lucrurile. Am dat toate termenele pentru inspecția muncii, dar sunt nemulțumită de rezultate și cred că e nevoie de o schimbare radicală. Pentru asta este nevoie și de Parlament, iar acum PNL nu are majoritate pentru a face schimbările legislative pentru eficientizarea inspecției muncii.

Cert este că acum cei de la ITM au un talent incredibil de a prezenta statistici, dar rezultatele nu sunt bune. Unii fac exces de zel, iar unii se rezumă la chestiuni simple și nu dau semnal în piață că trebuie să se supună legii

La intrebarea reporterului tmneamt.ro, ”În Neamț se fac controale cu dedicații sau alții sunt anunțați. Șeful ITM are o avere comparabilă cu a unui baron și este de peste 10 ani în funcție – credeți că se va schimba?”, Violeta Alexandru a raspuns ca procedurile premergatoare luarii unor masuri, sunt extrem de complicate, pentru ca asa prevede legea. ”Este de datoria mea să fac tot ceea ce ține de mine, să fac publice comportamentele unor șefi. Eu, din respect pentru cei care muncesc, voi face orice este legal posibil, prin orice mijloc care îmi este la îndemână, inclusiv trimiterea comisiei de disciplină. Eu văd lucrurile, le prezint public, le dau un semnal că se includ singuri în categoria unor oameni ineficienți. Eu parcurg pârghiile pe care le am legal.

Există avertismente și o serie de proceduri pe care sunt datoare să le respect întocmai. Cu privire la avere, sunt instituții publice care pot să constante dacă sunt discrepanțe. Nu aș putea să intru în detalii că nu este rolul meu să fac o anchetă, mă interesează să își facă treaba. Trebuie să dăm această șansă la schimbare, eu o să urmăresc cu atenție – avem nevoie de o schimbare la Piatra Neamț și în județ”, mai precizat Violeta Alexandru.

Declaratiile complete ale Ministrului Muncii, in materialul video de mai jos:

Piatra Neamț- Conferință de presă, Violeta Alexandru, Ministrul Muncii

Publicată de TVMneamţ.ro pe Marţi, 8 septembrie 2020

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

4 COMENTARII

  1. Corect punctat in Neamt institutiile din subordine sunt in “”intuneric”la propriu si la figurat !Distanta este imensa vis-a-vis de cetatean -contribuabil… niste Dumnezei locali!!!!!

Dă-i un răspuns lui janel iosub Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.