Centrele de Permanenta din Piatra- Neamt, ca de altfel din toata tara, sunt pe cale sa devina amintire. Ele au devenit o povara pentru bugetele locale si o sursa de pacienti pentru UPU.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declara ieri că va promova un act normativ pentru desfiinţarea centrelor medicale de permanenţă din localităţi, considerând că în ciuda existenţei lor, nu a scăzut numărul prezentărilor în unităţile de primiri urgenţe. Ministrul spune ca la nivel national, numarul cazurilor ajunse la urgente a crescut cu 30%, in ciuda faptului ca scopul pentru care au fost create aceste centre, a fost tocmai acela de a decongestiona activitatea in unităţile de primiri urgenţe, numai ca lucrurile stau taman pe dos.

Cifrele obtinute de la Spitalul Judetean Neamt, confirma spusele ministrului. Dr. Elena Pavlidis (UPU- SJN) a declarat ca in ultimii doi ani, cazurile prezentate la UPU au crescut in loc sa scada. In anul 2016, la UPU s-au prezentat aproximativ 51.000 de pacienti, in 2017 au fost 54.000 de cazuri, iar in prima jumatate a acestui an (2018), la UPU au ajuns aproape 30.000 de pacienti, ceea ce inseamna ca pana la sfarsitul anului se vor contabiliza aproximativ 60.000 de cazuri. Deci cifrele sunt intr-o crestere constanta, indiciu clar ca Centrele de Permanenta mai mult incurca decat descurca, pentru ca ele consuma resurse importante din bugetele locale si de obicei, dupa o injectie, pacientii sunt trimisi cu ambulanta tot la UPU unde se consuma alte resurse cu acelasi pacient.

In ultimii ani 3-4 ani, in Piatra-Neamt a devenit aproape o moda sa se deschida centre de permanenta. Cam toate sunt ale unor baieti orientati care la un moment dat s-au dat peste cap numai sa accepte primaria sa infiinteze centre in curtea lor. Ultimul centru s-a deschis pe 4 mai 2018 la un cabinet medical privat din cartierul Darmanesti. Norocosul proprietar este si presedinte de comisie importanta la DGASPC, dar si prieten la catarama cu un consilier local PNL.

In total, in Piatra- Neamt functioneaza 8 astfel de centre, pentru care primaria plateste chirie. In luna martie 2018, tvmeamt a cerut de la primarie o lista cu sumele care se platesc drept chirie pentru toate centrele. Atunci, functionau 7 centre, iar noua ni s-a raspuns pentru doar 4. Al cincilea de pe lista era in curs de deschidere, adica cel despre care vorbeam mai sus, deci nu s-a putut spune cat se plateste chirie, desi evident ca se stia. De ce nu or fi vrut cei de la Comunicare sa ne spuna cat se plateste chirie si pentru celelalte 3 centre? Poate n-au vrut sa ne sperie.

Dupa cum se poate vedea in tabelul de mai sus, Primaria Piatra- Neamt plateste pentru 4 centre, 16.527 de lei lunar. Cu un centru pentru care incaseaza bani frumosi, figureaza si lantul de farmacii Ardealul. Aproape 5.000 de lei pe luna. Daca media este undeva de 4.000 de lei pe luna per centru, putem presupune ca la aceasta suma se mai adauga alti 16.000 de lei lunar pentru celelalte 4 care nu au fost prinse in lista, in total, peste 30.000 de lei pe luna doar pe chirii.

Tot din bugetul local, sunt decontate pentru centrele care functioneaza in spatiile unor baieti orientati, si medicamente, tratamente si diferite accesorii si dispozitive medicale care sunt contabilizate dupa ureche sau dupa cum vrea muschiul fiecaruia, pentru ca nu sta nici primarul, nici viceprimarul sa numere pacientii, pastilele, injectiile sau branulele care se folosesc in centre, sifonandu-se astfel, sume considerabile. Cum in toata tara sunt mii de astfel de centre, ne putem imagina dimensiunea fenomenului prin care bani publici se scurg in buzunarele unor baieti destepti.

Prin urmare, initiativa ministrului sanatatii este una dintre cele mai bune si este de asteptat sa fie asezonata cu urlaturile de rigoare ale celor direct afectati financiar de masura dura, dar mai mult decat necesara.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

  1. Nu se poate, totuși, găsi o variantă pentru a nu ne buluci cu toții la UPU? Eu am mers de cel puțin 7 ori la Centrul de permanență din Dărmănești. Cel vechi, de lângă piață. Noaptea, de cele mai multe ori.
    Asta m-a scutit de stat la coadă la UPU cu copilul și am primit imediat rețetă și sfaturi pentru rezolvarea problemei. Problemă care, clar, nu era de UPU, dar pe care nici după ureche nu o puteam rezolva.
    De ce nu se face un cabinet în policlinică?
    Sau de ce nu se găsește o variantă ca medicii de familie (care vor, evident) să facă prin rotație de serviciu într-un astfel de centru. Nu ne trebuie unul în fiecare cartier, dar pe oraș, de ce nu?
    Situația e urâtă și când vine vorba de servicii de stomatologie. Dacă ai o durere de măsea în toiul nopții, faci ce poți, că n-ai unde să te duci! Am experimentat asta acum vreo două luni. Și vorba aia, suntem într-un municipiu reședință de județ. La Crăcănații din deal, oare, cum o fi?
    Mai rău ca pe vremea comuniștilor!

  2. Mi se pare o tampenie, de ce sa analizam cifrele, ce ma intereseaza pe mine cati merg la upu din diferite cauze (unele chiar banale). Cand ai de facut o injectie sau o reala problema cu un copil bolnav mi se pare mult mai usor de rezolvat la centrele de permanenta!

    • Cred că vom ajunge să facem toții cursuri de prim-ajutor și de supraviețuire!
      La UPU poți să mori cu zile, pentru că tot ce e adus cu salvarea are prioritate.
      La medicul de familie nu poți să suni în toiul nopții, că și medicul de familie e om.
      Unde să te duci?
      Sună un prieten, sau descurcă-te cum poți!

      Ce să facem, dacă băieții deștepți s-au infiltrat și aici! Nu mai sunt spații la prețuri accesibile?
      E plin orașul de apartamente goale (la parter). Nu s-o găsi niciun bun creștin care să-și închirieze apartamentul pe o sumă rezonabilă, pentru a fi transformat în cabinet medical?
      Sau, în fostele dispensare comuniste (că tot la comunism ne întoarcem) nu s-o găsi un locșor pentru o consultație și-o injecție?

Dă-i un răspuns lui Adina Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.