Consilierul județean PSD Neamț Vasile Baciu, fost primar al comunei Horia, a fost arestat joi, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Bacău.

Vasile Baciu a suferit o primă condamnare cu suspendare pentru fals și uz de fals la 2 ani de închisoare dar cu un termen de încercare de 4 ani.

A doua condamnare a venit anul acesta după ce Vasile Baciu ar fi concesionat, ca primar, o suprafață de pășune către firma fiului său. Judecătorii romașcani au constatat că Vasile Baciu se află în perioada de încercare astfel că au desființat prima decizie de închisoare cu suspendare și au aplicat un spor de pedeapsă de un an și 10 luni. Astfel a rezultat o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani și 10 luni, cu executare.

Vasile Baciu a făcut apel la această sentință iar dosarul s-a judecat la Curtea de Apel Bacău. Joi, 19 decembrie 2019, judecătorii băcăuani au respins apelul formulat și au păstrat sentința dată de magistrații din Roman, scrie newsallert.ro.

Astfel, numarul consilierilor judeteni PSD a ajuns la egalitate cu cel al consilierilor judeteni PNL, 14 la 14. Teoretic, la ora actuala, in CJ Neamt nu mai exista o majoritate, stiind ca ALDE are 2 consilieri insa formeaza o alianta cu PSD, iar PMP are tot 2 consilieri, insa cel putin la nivel declarativ, voteaza de partea PNL.

In orice caz, nu se mai poate vorbi despre o majoritate PSD asa cum a fost in ultimii peste 3 ani, avand in vedere ca ieri, cei doi consilieri ALDE au votat anumite proiecte de partea PNL-PMP, contra PSD.

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.