Consiliul Județean Neamț, prin Complexul Muzeal Județean, sub Patronajul Parlamentului României – Camera Deputaţilor, va organiza, miercuri, 6 februarie 2019, în incinta Palatului Parlamentului, vernisajul expoziţiei muzeale „Viorica Agarici“. La eveniment sunt invitați ambasadori, parlamentari, membri ai Guvernului României,  membri ai comunităților evreiești din țară și străinătate precum și reprezentanți ai instituțiilor de cultură.

Prin acest eveniment se urmărește evocarea personalității de excepţie a eroineiViorica Agarici, președintă a filialei din Roman a Societății Naționale de Crucea Roşie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dând dovadă de un curaj nemaiîntâlnit, Viorica Agarici a salvat de la pieire sute de evrei transportați în condiții inumane, în „Trenurile Morții“. Pentru curajul său, la data de 8 iunie 1983, Statul Israel și Institutul „Yad Vashem“ din Ierusalim i-au acordat, post mortem, diploma şi titlul „Drepţi între popoare“, un arbore fiind plantat în memoria sa pe „Aleea Celor Drepţi“. În anul 2011, Primăria Municipiului Roman i-a acordat titlul de „cetățean de onoare“.

„Prin prezentarea acestei expoziţii la Bucureşti ne dorim să reafirmăm respectul faţă de actele de curaj ale semenilor noștri făcute de-a lungul istoriei și să aducem în fața publicului eroi care sunt punte între țări și religii. Zilele trecute s-au comemorat 74 de ani de la eliberarea deținuților din lagărul de exterminare de la Auschwitz – Birkenau. A fost un episod trist din istoria omenirii, care nu trebuie uitat, dar nici repetat. Acesta este scopul proiectului nostru și Consiliul Judeţean Neamț dorește, prin proiectele viitoare, să păstreze neștearsă memoria tuturor eroilor acestor locuri. Aducem astăzi un omagiu memoriei Vioricăi Agarici – un adevărat ambasador și simbol ale Neamțului“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Expoziția constă în reconstituirea estetică și simbolică a vagoanelor „Trenurilor Morții“ cu care evreii erau transportați către lagărele de exterminare.

Vernisajul „Viorica Agarici“ va începe pe data de 6 februarie, la ora 13, expoziția rămânând deschisă pe perioada Reuniunii informale a miniștrilor Afacerilor Interne și a miniștrilor Justiției ai țărilor UE (JAI), organizată de Ministerul Justiției (în cadrul Președinției Rotative a României la Consiliul Europei). Ulterior, expoziția va fi relocată în Gara municipiului Roman, acolo unde se află de câțiva ani bustul Vioricăi Agarici, realizat de sculptorul nemţean Florin Zaharescu, pentru un nou vernisaj (sursa: comunicat de presa CJ Neamt)

Cine a fost Viorica Agarici:

„Elogii pentru o nobilă Doamnă“. A. Munte „Curierul Israelit“ -1944 Viorica Agarici în presa scrisă – Marius Mircu (Israel Marcus) „Revista Cultului Mozaic“, nr. 432, din 15 martie 1979  „Această femeie, la fel ca a lți r o m â n i s a l v a t o r i , reprezintă s u fl e t u l românesc în acele vremuri de suferință a evreilor“. ( R a b i n D r. A l ex a n d r u Safran)

ag1

Doamna Viorica Agarici, numită la naștere Viorica Maria Ecaterina Ana Văsescu (n. 24 februarie 1886, București – d. 18 februarie 1979, București), va rămâne în conştiinţa umanităţii prin atitudinea ei în calitatea de şef al Filialei oraşului Roman a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, când, în ziua de 3 iulie 1941, trecând peste teamă, prejudecăţi şi reţinerea celor care o înconjurau, a dat dovadă de curaj și înalt umanism, oferind ajutorul organizaţiei căreia îi era devotată şi în ale cărei principii credea.

În zilele în care teroarea hitleristă era îndreptată cu mai multă furie asupra evreilor, d-na Agarici a avut curajul să înfrunte toate ostilităţile şi să vină în ajutorul celor năpăstuiţi. Vă amintiţi de vara anului 1941, când imediat după începerea războiului cu Rusia, nemţii au făcut măcel la Iaşi, masacrând multe mii de evrei din capitala Moldovei. A urmat apoi deportarea evreilor rămaşi în viaţă spre lagărele organizate în judeţul Ialomiţa. Evreii ieşeni, ridicaţi la întâmplare – tineri, bătrâni, femei, copii, bolnavi şi sănătoşi, fără alegere –, au fost îmbarcaţi în vagoanele de marfă închise, în care fuseseră mai înainte transportate însemnate cantităţi de carbid. Când convoiul a ajuns la Roman, d-na Agarici se afla pe peron, ca să întâmpine cu ceai, prăjituri, ţigări, spirt, dulceață, pe răniții de pe front, în trecere spre spitale.

Vagoanele cu evrei nici nu au fost descuiate Ea a putut să vadă, prin ferestruicile zăbrelite ale vagoanelor de marfă cu uşile ferecate, că trenul era plin de muribunzi, care, când au zărit-o şi i-au văzut însemnele, au izbucnit plini de speranţă:

-Apă! Crucea Roşie! Dar sentinela era tot mai ameninţătoare, punându-i baioneta la câţiva centimetri de bărbie. Doamna Agarici s-a dus la şeful gării:

-Ce mai aşteptaţi? De ce nu deschideţi vagoanele? Aţi văzut ce e acolo?

-Sunt evrei din Iaşi!

-Adică nu sunt oameni?

-N-avem voie să ne apropiem!

-Cum n-aveţi voie?! Aveţi datoria! Sunt oameni care suferă! Nu putem sta nepăsători!

-Poate n-aţi înţeles bine: sunt jidani! A intervenit un polițist.

-Nu mă interesează neamul sau religia lor! Eu sunt preşedinta Crucii Roşii şi mă aflu ca să ajut pe oricine are nevoie!

-Nu e voie! a spus şeful gării. Am ordine severe!

-Nu pot exista asemenea ordine! Poate pentru voi, pentru mine nu! Dacă nu deschideţi, sparg eu uşile! Şi a mers în mare grabă la un vagon. Sentinela germană a îndreptat arma spre ea, gata s-o străpungă. Doamna Agarici, străfulgerându-l cu privirea:

-Împuşcă-mă! De ce nu mă împuşti? O viaţă are omul! i-a strigat ea, în limba germană. Şi a adăugat:

-Iar dacă nu, dă-te la o parte! Sentinela s-a dat de-o parte (ca toţi cei deopotrivă, era insensibil la rugăminţi, asculta numai când i se poruncea). Atunci au îndrăznit şi oamenii gării să se apropie şi au deschis câteva vagoane. Priveliştea ce li s-a înfăţişat a fost halucinantă. În tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarată „bătălie“ cu soldaţii germani care păzeau şi ei trenul. Ea a păşit hotărâtă înainte, facând semn să o urmeze. Trebuiau să străbată distanţa până la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportaţi, semn că nu va avea cale liberă. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane şi româneşti, care goneau spre front. Așa încât avea de staționat un timp, exact cât era nevoie pentru a intra cu ajutoarele cerute. Soldaţii germani, când au văzut că grupul de persoane în alb se apropie hotărât de trenul lor, leau ieşit înainte, cu pistoalele mitralieră întinse şi strigând: „Zurück! Verboten!“ (Înapoi! Este interzis!). Era o primă somaţie. D-na Agarici, fără teamă, li s-a adresat pe acelaşi ton: „Verfluchtes Gesindel, auf die Seite!“ (Gloată blestemată, la o parte!). Cpt. Cocăneanu, ştiind de ce sunt în stare aceşti ostași fanatici, din trupele SS, a venit în grabă, rugând echipa să se întoarcă pe peron, căci la o a doua somaţie, aceştia vor trage în plin. A fost un moment de panică. Fetele şi soldaţii cu căldări [cu apă] au făcut cale întoarsă. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte în faţa locomotivei, prinzându-se cu mâinile de ea, şi a început a striga cât o ţinea gura că dacă nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor deţinuților, ea rămâne acolo până ce va trece trenul peste dânsa.

În timpul acesta, nemţii îşi vedeau liniştiţi de treabă, aşteptând momentul când vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi românca aceea furioasă… La ameninţarea cu pistolul în piept a unui ofiţer SS, Viorica Agarici a răspuns: „Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter“ (Dacă mă împuşti pe mine, o împuşti pe maică-ta!). În urmă demersurilor curajoase ale Vioricăi Agarici, intermediate şi de Regina mamă Elena, care se afla în acel moment în vizită la spitalele militare din garnizoană Roman, s-a ordonat asistarea deportaţilor evrei.

Şi doamna Agarici se îndreptă cu pas hotărât spre linia unde se găseau vagoanele cu evrei. Gestul ei dârz a impresionat autorităţile, care au descuiat uşile vagoanelor. Un miros otrăvit, un tablou deprimant, au năvălit dinăuntru. Oameni cu priviri de nebuni se desprindeau dintre cadavre şi mormane de murdărie. Chiar şi inimile bestiilor prezente s-au înmuiat. După ce şi-au făcut necesităţile şi s-au spălat, evreii au fost ospătaţi şi li s-a dat băutură. Cadavrele au fost ridicate din vagoane şi predate comunităţii evreilor din Roman, ca să le înmormânteze.

Între timp, dr. Ştefan Paşov, medicul oraşului, colaborând cu Preşedintele Comunităţii evreieşti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu rândul, a tuturor deportaţilor valizi, la baia Companiei a IV-a Sanitară de lângă gară, unde au fost curăţiţi, reechipaţi cu haine noi, hidrataţi şi alimentaţi, cu ajutorul şi pe contul Comunit ăţ i i . Bineînţeles, sub pază severă, pentru a se evita dezertările.

ag2

ag3

La rândul lor, prin grija Companiei a IV-a s a n i t a r e , t o a t e vagoanele au fost spălate, dezinfectate şi capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri“. 4 ianuarie 2019 Citind cele de mai sus, nu poţi decât să rămâi deadreptul trăsnit de emoţie şi năucit de curajul acestei Doamne. De unde a avut atâta forţă să-şi învingă instinctul de conservare, să treacă peste ordinea şi ordinele impuse de război, când totul se supunea dictonului „à la guerre, comme à la guerre“?

A fost credinţa ei în principiile Crucii Roşii pe care o slujea sau a fost un lucru suprafiresc care i s-a întâmplat atunci, ei, omul providenţial ales de Dumnezeu?

ag4

Gestul Vioricăi Agarici nu a fost în zadar, ba mai mult, după igienizarea corespunzătoare a vagoanelor şi acordarea primului ajutor, alte filiale de Cruce Roşie de pe traseul spre Călăraşi i-au luat exemplul, prinzând curaj să ofere tot sprijinul sărmanilor călători.

Viorica Agarici s-a stins din viaţă la 18 februarie 1979, la vârsta de 93 de ani. A fost înmormântată, două zile mai târziu, la Cimitirul Bellu, în cavoul unor rude îndepărtate, cavoul familiei Pillidi. La ceremonia înhumării a fost prezentă şi o delegaţie a Federaţiei Comunitaţilor Evreieşti condusă de ing. Theodor Blumenfeld, preşedintele Comunităţii evreilor din Bucureşti, care, „în numele Eminenţei Sale d. Şef rabin dr. Moses Rosen, a depus o coroană, ca omagiu celei care în plină beznă a urii hitleriste a ştiut să păstreze şi să afirme în mod demn dragostea de om“.

Numărul din 1 martie 1979 al Revistei Cultului Mozaic anunţa moartea Doamnei Agarici, într-un scurt necrolog însoţit de portretul acesteia. La 8 iunie 1983, Statul Israel și Institutul „Yad Vashem” din Ierusalim i-au acordat, post mortem, Doamnei Viorica Agarici diploma şi titlul de „Drept între popoare“, un arbore fiind plantat în memoria ei pe „Aleea Celor Drepţi“. Această apreciere este dată acelor neevrei care au salvat evrei din Holocaustul fascist. Cu această ocazie, Şef Rabin dr. Moses Rosen transmitea un mesaj la Ierusalim, Cercului originarilor din România, în care spunea: „Viorica Agarici a reabilitat specia umană, demonstrând că, dacă există pe lume fiare cu chip de om, apoi se află şi exemplare nobile, care merită denumirea biblică de «fiinţe create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu». Pomul pe care fiul ei îl sădeşte astăzi în pământul sfânt al Israelului, întru amintirea ei, va întruchipa o distinsă şi aleasă fiică a poporului român, care a binemeritat [cinstirea] nu numai din partea poporului evreu, ci şi dintr-aceea a întregii umanităţi. Fie-i memoria în veci binecuvântată!“ În Revista Cultului Mozaic, era publicată, cu această ocazie, sub semnătura aceluiaşi Marius Mircu, evocarea: „Poporul evreu nu uită pe binefăcătorii săi. Viorica Agarici a smuls din ghearele morţii peste o mie de evrei“.

ag5

4 ianuarie 2019 Sculptorul nemţean Florin-Mircea Zaharescu a realizat bustul acesteia, amplasat în Gara Roman (2005), iar în 2011, Primăria Municipiului Roman i-a atribuit titlul de „Cetăţean de onoare“.

Invitație, Palatul Parlamentului, 6 februarie, ora 13 (1)

Ionut CORFU

 

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.