Copiii Cameliei Smicala (Maria si Mihai) sunt torturati pisihic in Finlanda, ca in lagarele naziste. Transcriptul unei convorbiri telefonice intre Mihai si bunica sa este halucinant. Baiatul este la limita puterilor psihice si povesteste cum ar da si hainele de pe el ca sa fie acasa, sau cum poate adormi doar daca se baga sub pat ori daca este frig. La fel si Maria, dupa cum afirma bunica ei, este torturata psihic si  a ajuns sa-si imagineze momente pe care si le va petrece cu familia.

Cei doi copii au fost efectiv rapiti de statul finlandez din bratele mamei, unul dintre motive fiind ca exista o legatura emotionala prea puternica intre copii si mama. Totul s-a petrecut in urma ca peste doi ani, de atunci copiii fiind tinuti captivi prin diverse locuri, iar mama supusa la presiuni incredibile.

Reamintim ca nicio autoritate judeteana din Neamt, locul de bastina al Cameliei Smicala nu s-a implicat in acest caz, nici macar presedintele CJ Ionel Arsene (pe care-l vedem prin poze alaturi de preoti, foarte evlavios) si nici macar prefectul Vasile Panaite, care de asemenea se arata foarte ingrijorat de diverse probleme, de cate ori are ocazia.

Maria și Mihai, doi copii români, se încăpățânează să nu se alinieze standardelor, și trag de șireturile sclipicioase ale indicelui finlandez de fericire. La anumite intervale reușim să aflăm ce spun ei.

Dar în rapoartele serviciului social ce scrie? Ce spun evaluările psihologice ale celor doi frați? A propos, îi cunoaște vreun psiholog? Dacă da, ce zice, este totul ok? 
26.08.2017′‘, spune medicul Camelia Smicala.

Iata discutia lui Mihai cu bunica sa, Lucia Smicala:

Discuție cu Lucia Smicala, bunica maternă a celor doi copii. Pe parcursul convorbirii femeia plânge fără încetare.
,,Am sunat ieri pe Mihai, și mi-a spus așa:
– Eu aș da toate jucăriile pe care le am, și toate hainele de pe mine, și ultimul bănuț din pușculiță, numai să ajung acasă…bunica, eu nu mai pot, nu mai pot!
Zic: Mihai, măcar du-te la fotbal -că lui ii place fotbalul, și aleargă foarte tare-, și mi-a spus:
– Nu pot bunica…asta imi aduce aminte de vremea când eram acasă, și îmi vine să plâng…
Îl intreb -că a avut lungi perioade când nu putea să doarmă- și îl intreb: Mihai, tu mai poți să dormi? Si el îmi spune:
– Dacă mă bag sub pat, sau este frig, mai dorm…

Ok, o sun pe Maria, ca să-i sar în ajutor, și Maria îmi spune așa:
– Bunica, vine aniversarea mea, ziua mea, și o să am tort cu lumânări, și o sa fie mama, Mihai, Andreea, bunica și Bubu!!
Și eu spun…îmi curgeau lacrimile, pentru că nu am putut să mă abțin, deși aș fi vrut față de copil să mă abțin, și îi spun ,,ăsta e visul tău, Maria, da?!”, și ea îmi spune:
– Nu, nu-i vis, bunica…este adevărat!
Nu se poate să le facă așa ceva, deci nu se poate! După convorbire am ieșit pe poartă și am mers încotro am văzut cu ochii…și am mers până ce s-a întunecat afară…Nu se poate să le facă așa ceva, sunt doar niște copii…Doamne, asta poate să dureze așa, la nesfârșit? Nu este normal, nu este normal să spună copiii așa ceva…Este peste puterile unui om…L-am rugat pe Mihai, i-am spus: Mihai, când te vezi cu tatăl tău, așează-te in genunchi în fața lui, și roagă-l din sufletul tău de copil să vorbească cu ăia, să te lase acasă! Că știți, el obține tot ce vrea de la cei de la social… Și Mihai a spus:
– Eu nu l-am văzut pe tata de luni de zile…el vine și stă la bucătărie cu doamnele de la cămin, cu mine nu vorbește, noi nu vorbim…
Apoi Mihai a mai spus:
– Bunica, noi nu putem să mai stăm șapte ani aici… (n.n. Le-a spus cineva probabil că vor sta incă șapte ani acolo, îi amenință)

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ