În ziua de 27.09.2016, orele 12.25, o femeie de 32 de ani, din Borca s-a prezentat la Postul de Politie Borca, unde a declarat faptul că la aceeași dată, în timp ce conducea un autoturism pe DC 156, a acroșat și accidentat un minor, care a plecat de la fața locului.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că accidentul rutier s-a produs în localitatea Borca, persoana vătămată fiind identificată, respectiv un minor de 8 ani, din localitate.

Loading...

În timp ce acesta se deplasa pe partea carosabilă a fost acroșat de autoturism cu oglinda laterală dreapta.Conducătoarea auto a fost testată alcoolscoopic, iar rezultatul a fost negativ, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă.

RECOMANDARILE POLITISTILOR:

Atenție părinţi, preveniţi victimizarea copiilor dumneavoastră prin accidente de circulaţie!

Învăţaţi-i pe cei mici să circule numai pe trotuare, să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci doar în locurile special amenajate, în parcuri, grădiniţe, pe terenurile de sport şi întotdeauna sub supravegherea unui adult!

Pe cât posibil, însoțiți copiii în drumul lor spre școală și la întoarcere!

Învăţându-i pe copii să circule corect, îi puteţi feri de necazuri şi vă puteţi bucura de farmecul zâmbetului lor şi de liniştea familiei!

Părinţii şi bunicii elevilor trebuie să conştientizeze că au rol major în promovarea valorilor, în formarea personalităţii copiilor, dar şi în protejarea lor de anturaje vulnerabile şi de unele influenţe negative ale Internetului.

Acolo unde sunt instalate semafoare, traversaţi numai la culoarea verde a acestora!

Evitaţi să traversaţi strada în fugă!

Aşteptaţi mijloacele de transport în comun numai pe trotuare sau refugiile special amenajate şi nu pe partea carosabilă!

Evitaţi să urcaţi cu ghiozdanele în spate în mijloacele de transport în comun, deoarece puteţi fi prinşi de uşile acestora!

După coborârea din mijloacele de transport în comun, nu traversaţi strada prin faţa sau prin spatele acestora!

Traversarea se realizează numai după plecarea lor din staţie, prin locurile special amenajate!

Conducerea bicicletei pe drumurile publice este permisă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani şi cu respectarea prevederilor legale!

Nu vă deplasaţi cu rolele/skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice!

Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător!

Ionut CORFU

sursa: IPJ Neamt

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ