Cel mai negru scenariu la care tvmneamt facea referire in urma cu doar 6 zile in articolul FATA GĂSITĂ MOARTĂ ÎN CANAL ERA DATĂ DISPĂRUTĂ DE O SĂPTĂMÂNĂ. O ALTĂ ADOLESCENTĂ DIN VALEA URSULUI ESTE DISPĂRUTĂ, s-a confirmat. Si cea de a doua adolescenta disparuta din comuna Valea Ursului a fost gasita moarta astazi (8 mai), in canalul de aductiune al raului Bistrita, la Dumbrava Deal, jud. Neamt.

Descoperirea a fost facuta in jurul orei 10, iar IPJ Neamt a confirmat ca este vorba de tanara in varsta de 15 ani, din Valea Ursului, disparuta din data de 26 aprilie 2018.

Loading...

Pe 27 aprilie fusese gasita decedata prima adolescenta, in varsta tot de 15 ani, din aceeasi localitate. Potrivit surselor noastre, cele doua adolescente se cunoasteau foarte bine, iar cea gasita astazi ii facuse cunostinta prietenei sale cu un baiat de care s-a indragostit si cu care locuia in conditii improprii, intr-o cladire abandonata, de mici dimensiuni de pe malul canalului. Baiatul a declarat ca fata se dusese sa spele niste haine in canal si nu s-a mai intors. N-a mai stiu nimic de ea pana a fost gasita fara suflare.

Astazi, cea care le-a facut cunostinta celor doi, este gasita tot fara suflare, tot in canal. Daca in primul caz s-a vehiculat un accident, in cel de al doilea ar fi cam mare coincidenta sa se mearga pe aceeasi pista.

Asa cum spuneam in articolul din urma cu sase zile, in ultimul an au fost mai multe cazuri de dispartii si de actiuni de cautari care nu au fost facute publice. Purtatorul de cuvant al IPJ Neamt a spus ca in astfel de situatii se cere acordul familiei pentru a putea fi facute publice. Daca atunci cand este vorba de o disparitie este de inteles reticenta familiei in a face public necazul, nu prea intelegem de ce operatiunile de cautare ar trebui sa fie secrete. Aceeasi atitutine am remarcat-o si la ISU Neamt, coincidenta sau nu, tot de vreun an. Daca pana in vara anului trecut, ISU Neamt anunta actiunile de cautare la care participau pompierii la solicitarea IPJ Neamt, de atunci, s-a renuntat la aceasta practica. Seful ISU Neamt justifica aceasta schimbare de directie prin faptul ca operatiunile de acest gen trebuie anuntate de cei care le coordoneaza, recte IPJ Neamt. Banuiala noastra este ca intre cele doua insitutii s-a ajuns la un acord in ceea ce priveste subiectele fierbinti, si anume, ele trebuie tinute ascunse si facute publice doar daca au un deznodamant care convine autoritatilor.

Supozitia noastra tinde sa se confirme. Cele doua adolescente nu au fost cautate de nimeni, nici dupa disparitiile lor si nici macar dupa ce a fost gasit primul cadavru. Exact la fel s-a intamplat la Bargauani in vara anului trecut, cand abia la presiunile presei, IPJ Neamt a demarat cautarile unui barbat disparut, insa era deja prea tarziu si dupa doua saptamani, omul a fost gasit mort. (Vezi detalii despre caz AICI si AICI)

Asadar, avem in mai putin de un an, cel putin trei morti dupa disparitii pe care nimeni nu le-a investigat. In cazul celor doua adolescente este cu atat mai grav cu cat vorbim despre vietile a doua minore care cu mai multa implicare ar fi putut fi salvate. Se stia despre legatura dintre ele, insa niciun anchetator n-a aflat ca fata gasita moarta prima data a trait zile intregi pe malul canalului. Cine raspunde pentru asta? Ce se intampla la nivelul IPJ Neamt? Putem paria ca si aceste doua morti vor fi calificate ca ”accidente” si se va spune ca se stia de mai mult timp ca fetele sunt inecate, de asta nu s-au facut cautari. Dar daca cele doua fete sunt victimele unui criminal in serie care la ora aceasta este liber si mai poate face si alte victime? Putem paria totodata, ca nimeni din IPJ Neamt nu va veni cu explicatii oficiale, la fel cum nici in cazul primei adolescente nu a mai spus nimeni nimic despre rezultatul necropsiei si nici despre mersul anchetei. De fiecare data, IPJ Neamt se ascunde in spatele cliseului ”este o ancheta in curs, procurorul o conduce”.

Ionut CORFU (foto coperta- imagine de la descoperirea primei adolescente)

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ