Sedinta de Comitet Judetean de Situatii de Urgenta (CJSU) cu scantei astazi, la Prefectura Neamt.

Principalul punct de pe ordinea de zi a fost situatia apei potabile la Roman, despre care prefectul George Lazar a spus ca poate fi numita fara niciun fel de rezerve, ”criza apei la Roman”.

In urma cu cateva zile, la Roman s-au purtat discutii in cadrul unei comisii, coordonate tot de prefectul George Lazar. Atunci, s-a ajuns la concluzia ca o solutie pentru rezolvarea pe moment a crizei, ar fi realizarea unui camp de infiltrare pe cursul raului Molodova, pe teritoriul comunei Cordun, pe un teren pe care primaria comunei îl poate pune la dispozitie. Mai exact, este vorba despre identificarea unei zone inundabile in apropierea puturilor subterane de la Simionesti- Pildesti, afecate de seceta. Apa de pe terenul respectiv va forma un fel de acumulare, din care se va alimenta panza freatica, apoi apa va ajunge in puturile de captare subterane, de unde va pleca spre robinetele romascanilor.

La vremea respectiva, toti cei care au discutat problema la Roman (printr ei si directorul SGA Neamt), au fost de acord sa se apeleze la aceasta solutie provizorie, iar SGA Neamt sa execute în regim de urgenţă prelungirea traversei de închidere parţială a braţului drept a râului Moldova în zona Pildeşti-amonte, în vederea suplimentării debitului tranzitat pe canalul dinspre malul stâng urmand ca pe parcurs, sa fie identificata o solutie pe termen lung.

La sedinta de astazi de la Prefectura, Ion Păvăleanu, directorul SGA Neamt (Sistemul de Gospodarire a Apelor), i-a dat de inteles prefectului Lazăr că nu prea ar mai fi de acord cu solutiile adoptate atunci si ca SGA nu ar putea executa lucrarea din diverse motive, dand senzatia ca ar vrea sa tergiverseze adoptarea unei solutii. Replica acestuia l-a infuriat pe prefect. ”Domnule Pavaleanu, va jucati cu focul. Trebuia sa spuneti la Roman ce ati spus acum. Nu ne jucam asa cu soarta oamenilor. E rau, e grav, ati gresit prin atitudinea asta. Vreau solutii azi si acum. Nu plecam de aici pana nu aveti solutii. Dupa ce se termina aceasta sedinta, vreau sa stam un minut de vorba”, a spus prefectul George Lazar. Interventia acestuia l-a facut pe directorul SGA Neamt sa puna capul in pamant si sa accepte ca trebuie gasite cai de rezolvare. “O să vorbesc la
Bacău, la A.B.A.Siret și la Ministerul Mediului, dar și la A.N.A.R să se rezolve, să se găsească soluții în ceea ce privește finanțarea acestor lucrări, iar dacă e nevoie, voi vorbi cu ministrul personal”, a mai completat Lazăr.

Dupa mai bine de o ora de discutii, a fost adoptata o Hotarare de CJSU, prin care Compania Judeţeană ApaServ va lua în regim de urgenţă următoarele măsuri: executarea lucrărilor de întreţinere (deznisipare) a puţurilor din Frontul de captare „PildeştiSimioneşti”, în regim de permanenţă, conform procedurilor, ce implică executarea, în termen,de 60 de zile, cu o firmă specializată, a unui studiu hidrogeologic pentru identificarea zonei în care să se realizeze un „câmp de infiltrare”, pe raza Comunei Cordun, în amonte de Frontul de captare „Pildeşti-Simioneşti”, pe care, în funcţie de condiţiile meteorologice, să fie pompată
apă din Râul Moldova, în vederea suplimentării alimentării freaticului de care depinde nivelul apei în puţurile de captare. În demararea acestor proceduri primarul Comunei Cordun va sprijini Compania Judeţeană ApaServ prin punerea la dispoziţie a terenului identificat pentru realizarea „câmpului de infiltrare”.

De asemenea, s-a stabilit ca în termen de 45 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri,
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ va fi informat despre rezultatele obţinute. După stabilirea locaţiei pentru „câmpul de infiltrare”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ va sprijini acţiunea de pompare a apei din Râul Moldova în zona inundabila, cu o motopompă de mare capacitate, în funcţie de necesităţile estimate de Compania Judeţeană ApaServ pe baza prognozelor specifice. Acumularea rezultata astfel, va fi prevazuta cu un canal de deversare a surplusului de apa in raul Molodova, pentru a preveni inundarea altor terenuri sau gospodarii, in caz ca  se vor inregistra precipitatii si nivelul apei va creste.

Generalul Ion Nitica, seful ISU Neamt a specificat ca ISU va pune la dispozitie o pompa de mare capacitate pentru tragerea apei din raul Moldova in ”campul de infiltrare”, cu conditia ca Apaserv sa suporte costurile cu combustibilul.

Directorul Apaserv, Vlad Angheluta a declarat ca situatia ar putea fi remediata (provizoriu) in aproximativ 60 de zile.

Dupa sedinta de CJSU, undeva pe un hol al Prefecturii, directorul SGA Neamt a avut o scurta discutie cu prefectul Lazar asa cum acesta i-a cerut in timpul sedintei. Potrivit unor surse tvmneamt.ro, George Lazar i-ar fi spus directorului Păvăleanu ca daca SGA va trage de timp si va intarzia lucrarea pe raul Moldova, poate pleca acasa, adica va fi demis.

Ionut CORFU

 

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.