Politisitii rutieri au depistat la sfarsitul saptamanii trecute patru soferi care conduceau cu alcoolemie de dosar penal. Si un bucurestean s-a ales cu dosar penal dupa ce a fost oprit pentru ca mergea cu 121km/h in localitate, politistii descoperind ca acesta avea permisul de conducere anulat, informeaza IPJ Neamt:

În seara zilei de 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliţie Ştefan cel Mare, au depistat un tânăr de 19 ani, din Tupilați, care conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv.

Loading...

Sâmbătă, 24 februarie, un echipaj de la poliția rutieră Piatra Neamţ a surprins în trafic un conducător auto care, în timp ce conducea un autoturism pe str. Piaţa Ştefan cel Mare, iar la intersecţia cu str. Orhei a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a intrat în coliziune cu o bordură.  În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului de 33 de ani, din Piatra Neamț, a reieșit că acesta se afla sub influența alcoolului.

La aceeași dată poliţiștii rutieri din Târgu Neamţ au depistat un bărbat de 50 de ani , din Târgu Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, sub influența băuturilor alcoolice. Și în acest caz testarea alcoolscopică  a fost pozitivă.

Duminică dimineață, polițiștii roznoveni au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din Roznov, care conducea un autoturism pe strada Tineretului, iar în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare peste limita legală.

Toți cei în cauză sunt cercetați penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Tot ieri, 25 februarie, o patrulă a poliției rutiere a depistat în trafic, un bărbat din municipiul București care conducea un autoturism cu viteza de 121 km/h, pe DN 15, în localitatea Săvinești.

Polițiștii au constatat că bărbatul, de 37 de ani, avea permisul de conducere anulat, conform unei hotărâri judecătorești. Acesta este acum cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost anulat.

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ