Traditiile populare spun ca la 50 ani de casatorie s-a ajuns la nunta de aur. Aurul este metalul zeilor. Deja, când se ajunge la nunta de aur, căsnicia a ajuns la perfecțiune, la desăvârșire. Aurul reprezintă lumina, cunoașterea și viața veșnică, dar și dragostea, bogăția centrul căldurii și strălucirea.

Cuplurile de aur din comuna Podoleni, jud. Neamt au fost sarbatorite astazi in deschiderea Zilei Comunei si au fost premiate de catre primarul Cristi Croitoriu, femeile primind flori, iar barbatii diplome, in timp ce publicul le-a cantat ”La multi ani!”. In total, 17 cupluri care au implinit 50 de ani de casatorie au urcat pe scena alaturi de primar.

Spectacolul a continuat cu un program folcloric sustinut de elevii scolii din comuna si de Ansamblul Floricica de la Munte.

Primarul Cristi Croitoru a declarat ca ”este o obligatie morala sa cinstim pe cei care au reusit sa ajunga la peste 50 de ani de casnicie, pentru ca nu e usor sa treci peste atatea greutati si sa pastrezi armonie in cuplu jumatate de secol. Sunt mandru de acesti oameni asa cum sunt mandru de toti locuitorii din Podoleni pe care ii astept sa vina sa sarbatorim impreuna ziua comunei noastre si le multumesc celor care vor fi prezenti aici. De asemenea vreau sa multumesc si celor care au fost prezenti ieri la evenimentul deosebit de important pentru noi, sfintirea bisericii din parohia Luncasi, unde am avut deosebita onoare sa-l avem alaturi pe Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Sarbatoarea va continua pana tarziu in noapte, cu spectacole sustinute de Andreea Banica, Laura Lavric, Mihalea Curau, Anisoara Puica si Los Anonimos.

Ionut CORFU

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ