Primarul PSD al comunei Borlesti, Vasile Puica (Vali pentru prieteni) isi poate lua adio de la functia in care a fost ales in anul 2016. Acesta a pierdut ieri, 11 septembrie, procesul de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde a contestat sentinta data de Curtea de Apel Bacau, in procesul cu Agentia Nationala de Integritate. Decizia este definitiva. ”Respinge recursul formulat de reclamantul Puică Vasile împotriva sentinței civile nr. 49 din 24 martie 2017 a Curții de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contecios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 septembrie 2019”, se arata in minuta instantei.

Prin urmare, prin decizia de ieri a instantei, se confirma conflictul de interese in care se afla Vasile Puica, dupa ce in anul 2013 s-a votat singur intr-o sedinta de Consiliu Local Borlesti, pentru functia de viceprimar. ”În perioada exercitării mandatului de consilier local (2012 – 2016) a participat, la data de 28 noiembrie 2013, la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Borleşti privind schimbarea din funcţie a viceprimarului şi alegerea sa în funcţia de viceprimar”, au stabilit inspectorii ANI la momentul respectiv.

Prin decizia Inaltei Curti, Vasile Puica nu va mai putea ocupa functii publice timp de 3 ani, deci nu numai ca-si pierde mandatul, dar nici nu va mai putea candida la urmatoarele alegeri locale. El va fi eliberat din functia de primar dupa ce prefectul Daniela Soroceanu va emite un odin de prefect prin care se ia act de sentinta judecatorilor si se constata incetarea mandatului, asta daca nu cumva se va trage de timp, asa cum s-a mai intamplat si in alte cazuri, cand hotararile judecatoresti au fost efectiv ignorate.

Dupa eliberarea functiei, Vasile Puica ar putea apela la un șiretlic pentru a ramane sa conduca din umbra comuna Borlesti. Acesta ar putea fi numit consilier personal al celui care va fi viceprimar cu atributii de primar, asa cum s-a procedat in situatii asemanatoare la Agapia sau la Bârgauani.

Numai ca problemele cu legea pentru Vali Puica nu se opresc aici. El s-ar putea alege cu un nou dosar la ANI, dupa ce tvmneamt.ro a dezvaluit ca si-a falsificat declaratia de avere.

ANI are un client nou în Neamț. Primarul Puică de la Borlești, și-a falsificat declarația de avere (documente)

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.