Actualizare stire: Potrivit IPJ Neamt, TULBURE OVIDIU – FRANCISC, de 35 de ani, dispărut la data de 7 noiembrie a.c., a revenit la domiciliu.

La data de 8 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost informați cu privire la faptul că TULBURE OVIDIU – FRANCISC, de 35 de ani, din Doljești, a revenit la domiciliul său.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că, pe perioada dispariției, bărbatul s-a aflat pe raza municipiului Roman și nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Stirea initiala: Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale şi cei ai Poliției municipiului Roman  continuă activităţile de căutare în vederea depistării numitului TULBURE OVIDIU – FRANCISC, de 35 de ani, din Doljești.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați, la data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, de către o femeie, de 32 de ani, din Doljești, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 19.00, în timp ce se afla pe raza municipiului Roman, soțul său, TULBURE OVIDIU – FRANCISC, de 35 de ani, a părăsit voluntar autoturismul personal în care se afla și nu a mai revenit.

Semnalmente: înălţime – 1,70 m, greutate – 70 de kilograme, ochi albaștri, faţa ovală, păr șaten.

La momentul dispariţiei, acesta era îmbrăcat cu o geacă neagră, bluză sport gri, iar pe cap purta o șapcă albă.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman și în localitățile limitrofe, în vederea depistării acestuia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!

sursa: IPJ Neamt

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.