Gheorghe Trifan, fost inginer la APIA a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru o frauda cu fonduri europene in cuantum de un milion de euro:

Comunicat DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatul TRIFAN GHEORGHE, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2010 – 2012, inculpatul Trifan Gheorghe, în calitate de reprezentant al unei asociaţii de crescători de animale, a depus cu rea-credință la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente falsificate, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul în cadrul schemelor unice de plată pe suprafață, plăți compensatorii pentru zona montană defavorizată și plăți de agromediu.
Concret, documentele respective conţineau date nereale, în sensul că persoanele menţionate ca fiind membri ai asociației respective fie nu şi-au manifestat consimţământul pentru a deveni membri, fie nu şi-au dat acordul ca inculpatul Trifan Gheorghe să depună cererea de sprijin în numele asociaţiei și nu au semnat acele înscrisuri.
Prin acțiunile sale, inculpatul a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile, în valoare totală de 3.919.165,68 lei.
În cauză, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 4.454.763 lei.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ