Comunicat de presa, Ministerul Afacerilor Interne:

Documentele emise de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, cărora li se prelungește valabilitatea pe durata stării de urgență, pe teritoriul României

Serviciile publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au adaptat programul de relaționare cu publicul și au adoptat o serie de măsuri în conformitate cu prevederile Decretului prezidențial din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și ale art. 12 din Ordonanța militară nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

Astfel, valabilitatea documentelor emise de Inspectoratul General al Poliției Române,  Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, respectiv serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor aflate în coordonarea metodologică a MAI, Inspectoratul General pentru Imigrări se prelungește până la încetarea stării de urgență și sunt recunoscute de autorități pe teritoriul României. Cetățenii aflați în această situație vor avea la dispoziție 90 de zile de preschimbare a actelor respective, după încetarea stării de urgență.

Prezentăm, mai jos, documentele ce intră sub incidența prevederilor amintite, în funcție de instituția responsabilă:

Certificatele de cazier judiciar sau adeverințele de integritate comportamentală pot fi emise de structurile specializate ale Inspectoratului General al Poliției Române pe durata stării de urgență, doar pentru motive temeinic fundamentate menționate în cuprinsul cererii. În aceste cazuri, se recomandă pe cât posibil utilizarea mijloacelor de comunicare on-line, pentru evitarea prezentării persoanelor interesate la ghișeu.

În cazul în care certificatul de cazier judiciar este necesar pentru dosare de concurs, angajare, licitație etc. la instituțiile publice sau organele de specialitate ale administrației publice, precum primării, instituții din sistemul de învățământ, sănătate, S.R.P.C.I.V., D.G.A.S.P.C. există posibilitatea ca persoanele interesate să depună o declarație prin care să solicite acestor instituții obținerea extrasului de pe cazierul judiciar sau a certificatului de integritate comportamentală.

Totodată, în cauzele de la nivelul parchetelor, în care, anterior instituirii stării de urgență, a fost disjunsă prin ordonanță a procurorului prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulație ale permisului de conducere, eliberate conform art. 111 din  OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, nu este necesar ca persoanele interesate să depună cereri de prelungire.

Procurorii  vor emite, din oficiu, ordonanțe de prelungire a acelor dovezi pentru care anterior a fost dispusă o ordonanță.

Ordonanțele de prelungire vor fi transmise pentru operare la unitățile de poliție competente, fără a mai fi necesară consemnarea pe dovadă a prelungirii în această situație excepțională.

În ceea ce privește activitatea Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, documentele pentru care se prelungește valabilitatea până la încetarea stării de urgență sunt permisele de conducere românești, autorizațiile de circulație provizorie, dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare și ale permiselor de conducere eliberate de către serviciile publice comunitare regim premise de conducere și înmatriculare a vehiculelor la depunerea dosarelor de înmatriculare/ transcriere/ certificate de înmatriculare sau preschimbare permise de conducere românești/străine sau duplicate.

Dovezile în cauză sunt valabile până la primirea de către titulari/deținători a certificatelor/permiselor de conducere livrate de către DRPCIV, prin serviciile poștale.

Nu intră în această categorie dovezile înlocuitoare cu drept de circulație ale permiselor de conducere care se eliberează de serviciile rutiere în cazul unor abateri la regimul circulației.

Totodată, se menține valabilitatea documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare/transcriere, examinare sau preschimbare a permisului de conducere obținute de către solicitanți de la alte entități, documente care vor expira în interiorul stării de urgență (ex. certificat de autenticitate, fisa medicala, dosar școlarizare si altele) pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de urgență.

Cărțile de identitate, cărțile de identitate provizorii, mențiuni de stabilire a reședinței emise și prelucrate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD)  și de  către serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor sunt valabile pe teritoriul României, inclusiv 90 de zile de la încetarea situației de urgență.

Totodată, în cazuri excepționale, ce au la bază motive medicale, pierderea, furtul, distrugerea actului de identitate, cetățenii pot solicita eliberarea unui nou act de identitate sau, după caz, înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei, exclusiv prin programarea telefonică, în prealabil, la numărul de telefon precizat pe site-ul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor competent, ori după caz menționat pe site-ul DEPABD.

Activitatea de preluare a cererilor privind furnizarea unor date cu caracter personal din Registru național de evidență a persoanelor sau a cererilor privind clarificarea unor aspecte de stare civilă, se va realiza prin  intermediul adresei poștale sau a mijloacelor de comunicare electronice.

Cererile pentru eliberarea Certificatului privind domiciliul înregistrat în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, (document eliberat cetăţenilor români în vederea apărării drepturilor şi valorificării intereselor acestora în străinătate, însoţit, după caz, de Formularul standard multilingv eliberat în baza Regulamentului (UE) 2016/1191), precum și cererile privind eliberarea fotocopiilor după deciziile de schimbare a numelui persoanelor fizice pe cale administrativă, eliberate de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date până la data de 31.03.2005, se transmit exclusiv on-line pe adresa de e-mail a instituţiei depabd@mai.gov.ro.

Se supun prevederilor decretului prezidențial din 16 martie 2020 și ale Ordonanței militare nr. 3 din 24 martie 2020 inclusiv documentele eliberate cetățenilor străini de către Inspectoratul General pentru Imigrări, permise de ședere, avize de angajare/detașare, decizii de returnare, certificate de înregistrare a rezidenței sau cărți de rezidență eliberate cetățenilor europeni, documentele de călătorie emise beneficiarilor unei forme de protecție internațională și persoanelor fără cetățenie, documentele temporare de identitate ale solicitanților de azil.

Având în vedere măsurile de prevenire şi limitare a răspândirii infectării cu noul coronavirus, pentru situații de urgență sau care nu suferă amânare, cetățenii străini și europeni pot utiliza mijloacele electronice de comunicare la distanță cu structura competentă teritorial, precum aplicația on-line portaligi.mai.gov.ro, corespondență poștală sau alte mijloace conform datelor de contact ce se regăsesc pe site-ul igi.mai.gov.ro.

Recomandăm tuturor cetățenilor să consulte constant site-urile oficiale ale structurilor de specialitate, pentru a afla cu exactitate orarul de funcționare al ghișeelor și condițiile cerute, precum și alte informații de interes, ținând cont de restricțiile instituite prin Ordonanțele militare ca urmare a instituirii stării de urgență.

tvmneamt.ro

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.