Doua scoli din judetul Neamt sunt prinse in proiectul cu fonduri UE, „Șansa la educație, viitor asigurat”, prin care se urmareste implementarea unor măsuri în vederea creșterii participării școlare a copiilor și prevenirii/reducerii părăsirii timpurii a școlii, precum și dezvoltarea competențelor cadrelor didactice. Centrul ”Alexandru Rosca” din Piatra- Neamt si Scoala din Bozieni, alaturi de alte 8 scoli din judetele Botosani si Harghita, vor beneficia de proiectul in valoare de peste 7.900.000 lei.

Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, Inspectoratul Școlar Județean Harghita, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Asociația Română de Literație Iași, implementează proiectul Șansa la educație, viitor asigurat (SEVA), POCU 74/6/18/107590, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6, Prioritatea de investiții 10i, din cadrul Apelului de proiecte Școala pentru toți.

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea și implementarea unor măsuri integrate în domeniul educației, în vederea creșterii participării școlare a copiilor și prevenirii/reducerii părăsirii timpurii a școlii, precum și dezvoltarea competențelor cadrelor didactice din 10 unități de învățământ din județele Neamț, Botoșani și Harghita.

Proiectul va genera un efect pozitiv pe termen lung prin intervenții integrate pentru 260 de copii la nivelul educației timpurii și pentru 540 de copii la nivelul învățământului primar și secundar inferior, intervenții ce vizează creșterea accesului și participării la învățământul obligatoriu, reducerea absenteismului și minimizarea decalajului cauzat de situația de risc educațional. De asemenea, proiectul va oferi oportunități de reîntoarcere în sistemul de educație pentru 200 de tineri și adulți care au părăsit timpuriu școala. In cadrul proiectului se vor crea oportunități pentru dezvoltarea competențelor profesionale pentru 260 de cadre didactice din învățământul preuniversitar. In procesul educativ vor fi implicați atât părinții (150 de părinți), cât și comunitatea, facilitându-se dialogul școala-familie-comunitate. Proiectul contribuie la dezvoltarea unei culturi pro-active, nediscriminatorii, ecologice si autosustenabile în rândul participanților, prin instrumentele folosite, workshop-urile organizate și parteneriatele create.

Valoarea totală a proiectului este de 7.909.693,66 lei, din care asistență financiară nerambursabilă este de 6.848.119,11 lei, reprezentând valoarea cofinanțării Uniunii Europene prin Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

            Proiectul se derulează începând cu 14 mai 2018 și are o perioadă de implementare de 36 de luni”, a declarat astazi intr-o conferinta de presa la sediul ISJ Neamt, Inspector școlar Rodica CIUCHI, coordonator expert local.

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.