Duminică, 29 decembrie 2019, Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare”, organizatorul Târgului de Crăciun la Neamţ, propune publicului local două recitaluri de mare atracţie. Începând cu ora 18:00, la scena de pe platoul Curţii Domneşti va cânta trupa “Happy Kids” de la Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ, urmată de îndrăgita cântăreaţă Elena Gheorghe.

GRUPUL „HAPPY KIDS”

Compus din elevi ai Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ, din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, grupul este coordonat de prof. Paula Nicorescu-Ghivirigă. „Happy Kids” are în componenţă 15 elevi, cu vârste cuprinse între 4 şi 17 ani, care sunt cursanţi ai clasei de canto, muzică uşoară. O parte a lor şi-au trecut deja în palmaresul personal premii şi distincţii la concursurile naţionale şi internaţionale.Recent, grupul a fost invitat la emisiunea matinală găzduită de Răzvan și Dani, de la Antena 1, pentru a cânta în prima audiție melodia „Chiar de-o fi iarna grea”, compusă special pentru aceşti copii de către Mihai Alexandru.

ELENA  GHEORGHE 

Născută la 30 iulie 1985, în Bucureşti, Elena Gheorghe a absolvit studiile Liceului de muzică Dinu Lipatti”  (sectia canto clasic-actorie) şi ale Universităţii Hyperion” – Facultatea de Jurnalism.

Elena Gheorghe este una dintre cele mai iubite cântareţe din România, care a avut o ascensiune rapidă în industria muzicală. Perfecţionistă convinsă şi  de o perseverenţă ieşită din comun, Elena contribuie cu idei şi muncă asiduă la repetiţii şi punerea show-ului în scenă, numărându-se printre puţinii artişti cu un concept complet.

Mama ei, Mărioara Man Gheorghe, este cântăreaţă de muzică populară şi a fost cea care i-a inspirat Elenei dragostea pentru muzică.

Elena a debutat pe scenă la varsta de numai trei ani, împreună cu mama, cântând melodia Sus, în deal, în poieniţă”. La 11 ani, Elena s-a inscris la Palatul Naţional al Copiilor pentru lecţii de canto, iar mai apoi ajunge solista Cercului Armonia”, cu care participă la multe concursuri şi turnee prin ţară. În anul 2001, la numai 16 ani, Elena participa la Festivalul de la Mamaia, unul dintre cele mai importante festivaluri ale industriei muzicale româneşti. Aici a câştigat o experienţă de neuitat şi, de asemenea, o prietenă, pe Adela Popescu, cu care mai târziu formează trupa Viva”.

În anul 2003 Elena devine solista formatiei Mandinga, un proiect care avea să se bucure de mare succes. În iunie acelaşi an, a lansat primul lor album, De Corazón”. În 2005, trupa ocupa locul 4 la Selecţia Natională Eurovision cu piesa “Soarele meu”. Un an mai târziu, albumul lor, Soarele meu”, a primit Discul de aur.

În 2006, Elena decide sa intrerupa colaborarea cu “Mandinga” şi porneşte la drum în cariera solo. Lansează mai multe albume: Vocea ta” (2006), Lilicea Vreariei” (Elena este primul artist care lansează pe piaţa muzicala românească un album de cântece aromâne), Te ador” (2008), Midnight Sun” (2011).

Dintre succesele sale picuim aici doar trei:

În august 2006, Elena cântaă în deschiderea concertului Vayei Con Dios.

În ianuarie, 2009, Elena câştigă Finala Naţională Eurovision cu piesa The Balkan Girls”.

În mai, 2009, Elena reprezintă România la Finala Eurovision de la Moscova.

În iunie, 2009, se implică în mai multe campanii umanitare, cum ar fi „Şansa la viaţă, şansa la noi amintiri”, o campanie umanitară pentru copiii cu malformaţii cardiac.

sursa: Centrul pentru Cultura si Arte Carmen Saeculare

Loading...
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Vedeta lui peste,E.Gheorghe,paralele lui taica_su /preot și datul cu fundul au „promovat_o”,comparativ cu adevăratele artiste de altădată,care fac istorie de 50 de ani,este ZERO și profesional și moral!
    Dar a devenit o tradiție ca la spectacolele din Piatra sa fie aduse,pe f.multi bani (colectați de la nemteni) toate panaramele,acestea au valoare pt.soseta și mimozele lui!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.