Ar trebui sa treaca strandul in administrarea Primariei Piatra Neamt?

Loading ... Loading ...

Polițiștii au recuperat prejudiciul de 17000 de lei și au identificat persoana bănuită de săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune și a șapte infracțiuni de tentativă la infracțiunea de înșelăciune, toate comise prin metoda “Accidentul”. Este vorba despre un barbat aflat in puscarie. In cauza sunt implicati si doi taximetristi care erau trimisi sa ridice banii de la victime, anunta un comunicat al IPJ Neamt:

”În urma investigațiilor efectuate privind săvârșirea a trei fapte de înșelăciune prin metoda “Accidentul“ și alte șapte astfel de fapte rămase sub forma tentativei, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunilor, respectiv un tânăr de 24 de ani, care se află încarcerat în Penitenciarul Iaşi. După o amplă documentare a activității infracționale, desfășurată de polițiștii Postului de Poliţie Oniceni cu sprijinul Biroului de Operaţiuni Speciale Neamţ şi a Biroului de Analiză a Informaţiilor Neamţ s-a reușit identificarea persoanei care a prejudiciat trei femei cu vârste între 56 și 79 de ani, din Valea ursului și Oniceni, cu suma totală de 23.000 de lei.

Polițiștii nemțeni, în două dintre cele trei cauze, au depistat în flagrant doi taximetriști, care au ridicat banii de la persoanele vătămate, fiind recuperată suma de 17.000 de lei. Totodată ieșeanul de 24 de ani mai este cercetat de polițiștii nemțeni și pentru alte șapte fapte de înșelăciune prin metoda “Accidentul”, rămase sub forma tentativei, având în vedere că persoanele vătămate nu au dat curs solicitărilor, ci au verificat informațiile furnizate de acesta.

Astfel, polițiștii au stabilit că în perioada 17.08.2016-07.09.2016, tânărul a apelat telefonic, în mai multe rânduri, persoanele vătămate, recomandându-se ca rudă apropiată a acestora și solicitând sume de bani, sub pretextul că este implicat într-un accident rutier, având nevoie de bani pentru a media şi a soluţiona problemele judiciare apărute. Cercetările au fost reunite în cinci cauze și sunt continuate pentru trimiterea în judecată a persoanei bănuite de săvârșirea infracțiunilor.

Ai primit un telefon prin care ai fost anunţat că o rudă apropiată este implicată într-un accident rutier? Infractorii apelează telefonic victima, pretinzând că sunt rude apropiate ale acestora (fiu, fiică, ginere etc.) şi afirmă că au nevoie de diverse sume de bani întrucât au provocat accidente rutiere.

Dacă de obicei victimelor li se cerea să transfere bani prin intermediul serviciilor de transfer de bani, infractorii au început să solicite şi achiziţionarea de cartele telefonice pre-paid şi transmiterea codurilor de reîncărcare. De reţinut că infractorii încearcă să împiedice contactarea directă de către potenţiala victimă a rudei „implicate” în accidentul rutier, motivând că aceasta nu poate/nu mai poate vorbi întrucât este anchetată de poliţie şi nu poate răspunde la telefon.

RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA UNOR ASTFEL DE FAPTE: Verificaţi, contactând direct ruda sau apropiații acesteia, dacă situaţia de urgenţă este reală;

Nu daţi curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care pretind că sunt avocaţi şi reprezintă rudele „implicate în accidentul rutier”;

Sunaţi la Poliţie, pe numărul de urgenţă 112 sau la unitatea de poliţie pe raza căreia locuiţi, spuneţi despre ce este vorba, interesaţi-vă de existenţa unui astfel de accident rutier şi procedura legală în astfel de situaţii.”

Ionut CORFU

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ