Sonorități de primăvară

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ vă invită marți, 7 martie, ora 13.00, în Sala „Cupola”, la un nou eveniment muzical pe care “Trio dolcissime” din Iaşi îl aduce publicului din Piatra-Neamț.

Așadar, pentru al patrulea an consecutiv, admirabilele voci ale sopranei Cristina Simionescu și ale mezzo-sopranei Paula Ciochină, acompaniate, cu virtuozitate, la pian de lector univ. dr. Brândușa Tudor, vor oferi un regal muzical sub genericul „Sonorități de primăvară”.

Protagonistele evenimentului de marți (cadre didactice la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași), propun, de această dată, un program ce cuprinde lieduri, arii și duete vocale cu pian, din creaţia compozitorilor Giacomo Puccini, Camille Saint-Saëns, César Franck, Léo Delibes, Jacques Offenbach, Achim Stoia și R. Cosma. Evenimentul este organizat cu sprijinul Lions Club Piatra-Neamţ.

Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene: „E un real eveniment prezenţa celor trei maestre la Piatra Neamţ, ne bucurăm că am creat împreună o mică tradiţie care să pună în valoare primăvara, arta şi eternul feminin. Vă aşteptăm.”

Ionut CORFU

sursa: comunicat Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ