Actualizare stire-2: Vezi AICI- El este tatăl kamikaze! Înainte să provoace explozia, a trimis unui ziar o poză cu buteliile pregătite lângă copil

Actualizare stire-1: imagini de la fata locului. La ora 16, ancheta era inca in desfasurare

Stirea initiala: Un incident extrem de grav s-a petrecut astazi in jurul orei 13, intr-un bloc de pe str. Grigore Ureche din Piatra Neamt. Un barbat de 39 de ani s-a aruncat in aer in apartamentul de la etajul unu, cu tot cu fiul lui de 7 ani.

O femeie a anuntat la 112 ca fostul sot ameninta ca va incendia apartamentul in care se afla impreuna cu copilul lor. La fata locului au fost trimise imediat mai multe echipaje de politie, inclusiv luptatorii SAS. Cand mascatii au ajuns la usa apartamentului, s-a produs deflagratia. Conform Politiei, barbatul care lucra ca taximetrist, ar fi recurs la gestul extrem, in urma unor neintelegeri cu fosta lui sotie, privind drepturile asupra copilului minor. Dupa divort, baiatul a ramas la mamă, insa tatal avea dreptul sa-si ia fiul la domiciliu cateva zile pe luna. Astazi, cand fosta sotie a venit dupa copil, tatal acestuia a refuzat sa-l mai dea, a amenintat ca-si da foc si pana la urma a pus in aplicare gestul necugetat. ”Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fostul soț va incendia locuința în care se află împreună cu fiul său minor.

Imediat, la fața locului s-au deplasat polițiștii, fiind solicitat și sprijinul luptătorilor SAS. În momentul în care luptătorii SAS au pătruns în incinta imobilului celui în cauză, s-ar fi produs o explozie, urmată de izbucnirea unui incendiu.

Incendiul izbucnit a fost localizat și lichidat de pompieri. Minorul a fost scos din imobil de un polițist, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În acest moment, persoana bănuită de comiterea faptei se afla în custodia polițiștilor.
Cercetarea la fața locului este în desfășurare, fiind informat și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț. Din cercetările preliminare efectuate a reieșit că, pe fondul unui litigiu cu fosta soție privind încredințarea minorului, bărbatul ar fi recurs la acest gest”, a anuntat Politia Neamt.

Conform unor surse din ancheta, barbatul ar fi golit in apartament 3 butelii cu gaz, apoi a incendiat mai multe obiecte textile, urmand o explozie, in urma careia, copilul ar fi suferit arsuri destul de grave. Barbatul a suferit rani usoare la nivelul mainilor. Toti locatatrii blocului au fost evacuati. Din primele cercetari la fata locului, s-ar parea ca structura de rezistenta a blocului nu a fost afectata. ”Ca urmare a unei solicitări venite din partea IPJ, pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un apartament din municipiul Piatra-Neamț. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială complexă pentru intervenție,  o autospecială pentru lucru la înălțime și o autospecială pentru stingere cu apă și spumă.

Incendiul s-a produs ca urmare a unei acumulări de gaze (de la butelii) într-un apartament situat la primul etaj dintr-un bloc de locuințe din strada Grigore Ureche.
Toți locatarii din bloc au fost evacuați.

În urma incendiului au rezultat două victime: un minor de 7 ani și un bărbat de 39 de ani.
Minorul a fost preluat de echipajul de la SAJ și transportat la UPU Piatra-Neamț.  Bărbatul a primit îngrijiri medicale de la un echipaj de la SAJ. La locul evenimentului s-au deplasat reprezentanți din cadrul Primăriei Piatra Neamț și reprezentanți de la Inspectoratul de Stat în Construcții”, a transmis ISU Neamt.

Ionut CORFU (foto coperta- imagine cu caracter ilustrativ)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.