Florentina Moise a predat conducerea Casei Corpului Didactic Neamt (CCD), noii directoare de la PNL. „Sper ca politica să rămână la ușă!”, spune Florentina Moise, dupa preluarea functiei de catre consiliera judeteana PNL, Gabriela Banu.

După șapte ani în care a fost director al Casei Corpului Didactic Neamț, Florentina Moise și-a luat azi „La revedere” de la echipă. Mandatul ei s-a încheiat dupa ce PNL Neamț a numit-o ca interimar pe Gabriela Banu, consilier județean, fost inspector școlar și profesor de tehnologie.

Predarea functiei s-a făcut în această dimineață (2 iunie), totul desfasurandu-se cu câteva schimburi de amabilități in timp ce Florentina Moise i-a prezentat directoarei interimare echipa și birourile. Gabriela Banu nu este director plin, ci interimar, așa că nu se știe exact cât de lung va fi mandatul ei, avand in vedere contextul actual social si evenimentele in continua dinamica de pe scena politica.

În ultimii șapte ani, Casa Corpului Didactic Neamț a fost a doua mea „casă”. Șapte ani în care am format o echipă ca o familie, am creat condiții pentru ca dascălii noștri să evolueze, am adus fonduri europene, am pus în aplicare sute de proiecte și programe și am acționat pentru ca tot mai mulți copii să vină la școală și să rămână acolo.

Mi-aș dori ca această schimbare să nu aibă conotații politice, dar cu toții știm cum stau lucrurile. Și eu fac politică, conduc organizația PSD din Piatra Neamț, dar nu cred că am funcționat vreodată într-o schemă de valori nepotrivită aici, la locul meu de muncă. Iar poziția mea de director a fost, așa cum am spus, urmarea unui concurs, nu a vreunei înțelegeri politice.

I-am spus doamnei profesor Banu să aibă încredere în toată echipa, sunt profesioniști adevărați. Nu i-am dat sfaturi, dar sper că, așa cum a fost și în mandatul meu, politica să rămână la ușă! Mulțumesc din suflet echipei mele pentru felul în care am lucrat împreună! Le mulțumesc profesorilor din județul Neamț pentru felul în care am colaborat!”, a declarat Florentina Moise pentru tvmneamt.ro

Schimbarea pe criterii si ambitii politice nu a fost primita deloc bine de angajatii cu care Florentina Moise a facut echipa la Casa Corpului Didactic in ultimii 7 ani, doua demisii fiind deja anuntate.

Alte doua preluari de functii pe baza de carnet de membru de partid au mai avut loc astazi, la AJOFM Neamt (director) si la Inspectoratul Scolar Judetean Neamt (inspector general adjunct). Toate cele 3 predari-primiri de functii pe principiul ”acum noi suntem la putere”, au fost facute cu mare alai, inclusiv cu participarea prefectului.

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.