Florentina Moise, presedinta PSD Piatra Neamt, aduce in discutie inca o promisiune facuta de liberali in campania electorala din 2016 in programul ”Piatra Neamt 2020”, dar care a fost complet uitata. ”Unde este „noua” Casă a Căsătoriilor?”, se intreaba Florentina Moise pe pagina ei de facebook, atasand si un pasaj din programul cu care Dragos Chitic a castigat primaria Piatra Neamt, in care se promite ca proiectul va fi gata pana in 2019.

Pe 18 mai 2016, iată ce minciuni citeam noi aici, în Piatra Neamț: „Vom realiza o Casă a Căsătoriilor modernă, în vecinătatea zonei cele mai importante a orașului, Curtea Domnească. Sursa de finanțare – fonduri europene. Termen: 2019”.

Vă mai amintiți pliantul acela colorat galben – albastru, distribuit în campania electorală de acum patru ani de actuala administrație liberală? Câte promisiuni! Înșirate frumos una după alta. Un sac de minciuni!

Casa Căsătoriilor trebuia terminată de anul trecut. Așa ni s-a promis. Nici nu au început-o!

Tinerii noștri se căsătoresc pe un hol, sub o scară, înghesuiți și umiliți. Familiile și prietenii care vin să le fie alături în cea mai importantă zi a vieții lor, ziua în care pornesc pe un nou drum, în care își întemeiază o familie, stau lângă ușa primarului, lângă machete și un mobilier sumbru și de prost gust! Câtă lipsă de respect! Câte minciuni am putut asculta de la ei!

Noi, pietrenii, suntem condamnați să suportăm această administrație liberală de prea mult timp! Cred că e timpul să spunem că ne-au mințit suficient și că și-au dovedit din plin limitele și lipsa de viziune pentru oraș.

E timpul pentru schimbare! PSD Piatra Neamț poate fi această schimbare. Pentru că noi iubim acest oraș!”, scrie Florentina Moise.

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Aveti dreptate. Au gresit.
    Dar unde sunt cele opt spitale regionale promise de PSD tot in 2016? Ce bine ne-ar fi prins acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.