Florentina Moise, șefa PSD Piatra Neamț, despre Klaus Iohannis: „Cine nu respectă o femeie, nu merită să ne reprezinte!”

PSD Piatra Neamț are de două săptămâni un nou președinte, în persoana Florentinei Moise. Director al Casei Corpului Didactic Neamt si foarte cunoscută pentru activitățile ei în domeniul social și al educației, noua șefă a social-democraților din municipiu face în aceste zile o campanie intensă candidatului PSD la președinție.

Reporter: Ați decis să vă implicați și mai mult în PSD într-o perioadă nu tocmai de glorie a partidului. Ați obținut scor mic la primul tur, credeți că veți schimba ceva în două săptămâni?

Florentina Moise: Dacă nu credeam, stăteam acasă! M-am implicat cu totul în această campanie tocmai pentru că avem șanse. PSD Neamț este o organizație puternică și, mai ales,  avem ce le transmite oamenilor. Guvernul Dăncilă a susținut cu fonduri mari județul Neamț, iar rezultatele se văd în toate domeniile. Dacă vorbim doar de Educație, sunt o mulțime! Știți cât de important a fost să se achite sumele reprezentând hotărârile judecătorești restante către profesori? Așteptau acei bani de ani buni, iar PSD le-a virat în cont aceste sume, de ordinul sutelor de milioane de lei la nivel de țară. De salarii nu mai vorbim! Față de 2016, profesorii câștigă în mână cu peste 50 la sută mai mult. Gratuitățile pe transport pentru elevi și studenți, burse, creșe noi, școli modernizate sau proiecte europene în universități. Sunt foarte multe lucruri care s-au făcut, doar că opoziția a avut mereu o propagandă agresivă, care a costat milioane, împotriva PSD. De aceea, important e ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulți, de aceea și suntem în aceste zile pe teren. Cât despre momentul implicării mele la municipiu…cred că e momentul potrivit! Am un proiect și îl pun în aplicare. Am în spate o activitate lungă în domeniul educației, cunosc realitățile. Am lucrat în zeci de proiecte pentru elevi și profesori, am acționat împotriva abandonului școlar, am avut programe europene alături de Consiliul Județean Neamț privind promovarea accesului egal la educație și nu numai. Am avut în președintele Ionel Arsene un susținător și un partener implicat al acestor acțiuni.

Reporter: Ce vă spun nemțenii când le dați pliante cu Viorica Dăncilă? Ce reacții au?

Florentina Moise: Sunt și oameni care nu le vor, dar cei mai mulți se opresc și stăm de vorbă. Doar nu credeți că pliantele de la alte partide sunt primite cu drag toate? În niciun caz. Mulți dintre cei care au o opțiune clară, nu primesc de la „ceilalți”. Dar sunt și mulți indeciși, să nu uităm că prezența la vot în turul întâi a fost scăzută. Mai sunt și cei care au votat cu ceilalți candidați. Sper din tot sufletul ca mesajul nostru, al Vioricăi Dăncilă, să ajungă la ei și să aleagă PSD. Mai ales că nu au avut parte de o dezbatere care cu siguranță ar fi clarificat mult lucrurile.

Reporter: Chiar credeți că dezbaterea ar fi fost de ajutor PSD?

Florentina Moise: Cred că am fi avut dreptul să vedem această confruntare. Să îi vedem față în față și să îi ascultăm cum răspund la întrebări. Dar refuzul președintelui în funcție de a apărea alături de Viorica Dăncilă mi s-a părut inadmisibil. Și mai ales toate acele jigniri… totuși este femeie. Nu se poate așa ceva! Cine nu respectă o femeie, nu merită să ne reprezinte! Și din ce am observat, domnul Iohannis are niște probleme grave…această obsesie cu PSD-ul care trebuie să dispară. O absurditate care nu poate ține loc de proiect politic! Oamenii văd și s-au săturat de această placă. Nu poți să pretinzi să conduci România și să ai ca singur țel: eliminarea PSD! Mulți dintre cei cu care am vorbit în Piatra Neamț mi-au spus aceste lucruri. Îi aștept la vot!

Reporter: Liberalii nemțeni sunt convinși că vor câștiga și în turul doi…

Florentina Moise: Liberalii nemțeni poate vor fi surprinși la vot și vom avea pentru prima dată o femeie președinte al României. Eu, ca formator și după ani buni de activitate alături de profesori, elevi și părinți, vă pot spune că îmi doresc în fruntea țării un om echilibrat, care să arate respect față de toate categoriile sociale. Viorica Dăncilă a fost de asemenea cadru didactic, dar nu și-a blocat postul timp de 20 de ani! (n.r. Viorica Dancila a fost profesoara la liceul din Videle- mai multe detalii, AICI) Cred sincer că ar fi un președinte mult mai bun. Este o doamnă care a câștigat respectul multora. A condus un guvern, conduce cel mai mare partid din România. A pus în aplicare politica social-democrată și a avut grijă de toate categoriile sociale, de la mediul de afaceri, la cei mai vulnerabili dintre români. În plus, are o familie frumoasă, să nu uităm că a adoptat un bebeluș abandonat! Pentru mine, acest lucru a fost mai presus de orice și aș fi votat-o numai pentru asta! De aceea, fac un apel la toți cei care mă cunosc, la profesori, părinți, specialiști în educație să vină alături de noi și să voteze un președinte echilibrat și care e alături de fiecare român! Îi rog să voteze Viorica Dăncilă!

tvmneamt.ro

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

  1. Într-adevăr, d-na Dancilă va fi un președinte echilibrat! Mesajul transmis de d-voastră nemțenilor în ultimele săptămâni este unul ce are un puternic impact și cu siguranță poate schimba opinii. Felicitări, doamnă Moise, și SUCCES!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.