Finantarea investitiilor din exploatatiile pomicole, realizate din fonduri europene nerambursabile a intrat in linie dreapta. Proiectele se depun la Oficiul Judetean pentru Finantarea Investitiilor Rurale Neamt, pana la finele lunii octombrie 2015. Finantarea are ca scop cresterea competitivitatii, diversificarea productiei, precum si cresterea calitatii produselor obtinute si imbunatatirea performantei exploatatiilor pomicole. Fermierii nemteni care doresc sa prinda bani europeni pentru  infiintarea de livezi trebuie sa tina cont de faptul ca exista cateva specii de pomi si arbusti fructiferi eligibile pentru finantare. Unele mult mai bine platite. La finantarea europeana intra  speciile: mar, par, gutui, prun, cires, visin, cais, piersic, nectarin, nuc, migdal, alun, castan, coacazul negru, coacazul rosu, coacazul alb, agrisul, zmeurul de gradina, afinul de cultura, murul de gradina, murul cu ghimpi sau fara, macesul, socul negru, trandafirii pentru petale, lonicera caerulea, cornul, catina, scorusul negru , la care se adauga capsunul.

La calcularea punctajului proiectelor pomicole se are in vedere specia pomilor si arbustilor fructiferi, cateva fiind mai cu ”priza” la banii europeni.  Cel mai bine punctate sunt speciile piersic, nectarin si cais care obtin 10 puncte, arbustii fructiferi -8 puncte, cires – 6 puncte si marul cu 4 puncte. Fermierii nemteni sunt cumva avatajati.  Arbustii fructiferi se preteaza foarte bine zonei noastre, fiind si foarte bine platiti. La cires, deja este ”in lucru” o livada ecologica de 30 ha, in satul Cuci, comuna Bozieni.

Loading...

Punctajul proiectului cu finantare europeana va fi stabilit si in functie de sistemul de cultura: superintensiv si/sau in spatii protejate – 15 puncte, intensiv  -10 puncte, ecologic -7 puncte.

Valoarea proiectelor depinde de marimea livezii si de ceea ce vrea sa faca pomicultorul cu banii europeni. Fermele mici pot depune proiecte de 100.000 euro pentru achizitii simple, 300.000 euro pentru proiecte care in afara de livada, adica productie, presupun si procesare. Proiectele de 450.000 euro presupun un lant integrat: productie, procesare si comercializare. In cazul fermelor pomicole de dimensiuni medii, pentru aceste tipuri de investitii, valoarea proiectelor  este de 200.000 euro, 600.000 euro si de 900.000 pentru proiectele integrate.

Pentru toate proiectele pomicole, sprijinul financiar european  nerambursabil este de 50 la suta din totalul cheltuielilor eligibile. Practic, pomicultorul realizeaza investitiile cu doar o jumatate din suma necesara.

Tina Condrea

Loading...
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ