În ultima perioadă, din ce în ce mai multe voci, atât pe rețelele de socializare, cât și în media locală on line, și-au exprimat dezacordul față de eventuala primire a unei cote de imigranți în județul Neamț. Punctele de vedere sunt din cele mai diverse și converg spre economia unui județ și așa păgubit, dar și spre idei care țin de dogmele religioase. Printre cei care și-au exprimat părerea vis a vis de eventuala cotă de migranți, care ar putea fi găzduită la noi în județ, este fostul prefect de Neamț, George Lazăr.

”Aici eu sunt adeptul unui punct de vedere intransigent și foarte ferm în sensul de a nu  primi refugiați în Neamț”.

Loading...

Fostul prefect nu privește însă criza refugiaților în contextul de securitate ci dintr-un punct de vedere mai puțin abordat din punct de vedere spiritual. Acesta este de părere că într-o zonă cu cele mai multe biserici pe metrul pătrat, este greu să aduci oameni care au alte convingeri religioase.

”În primul rând noi nemțenii, noi Neamțul, suntem județul și comunitatea cu cele mai multe biserici din România, suntem o zonă profund dezvoltată din punct de vedere al religiei creștin ortodoxe și sigur, și cu o importantă componentă a religiei creștin catolice și romano catolice. Ar fi, din acest punct de vedere, o iresponsabilitate majoră din partea autorităților să pui la un loc oameni care nutresc o puternică ortodoxă și chiar catolică, cu persoane care sunt adepte ale religiei islamiste. Ar fi neconcordanțe profunde din punct de vedere spiritual, religios. Aceste neconcordanțe cred că ar duce la tulburări în mijlocul comunității din județul Neamț. Județul nostru, să nu uităm, este pe primul loc în țară, la refuzul cardurilor de sănătate și asta pe aceleași criterii religioase. Deci din acest punct de vedere, al spiritualității religioase, sunt de părere că nu ar trebui să avem deschidere spre a găzdui în județul nostru refugiați islamiști. Sunt convins pe de altă parte acești oameni, refugiații din Siria, nu pleacă de acolo de bine, ci pleacă pentru că acolole este pusă viața lor și a familiilor lor în pericol, securitatea lor fizică cât și traiul normal. Este într-adevăr o criză umanitară și de securitate în Siria, trebuie să privim omenește aceste aspescte grave, dar susțin și cred că NU  județul Neamț este locul cel mai potrivit pentru a campa acești refugiați. O altă mare problemă este și faptul că știm că vor veni în Europa, în România, dar nu știm cât vor sta, cum se vor integra, cum se vor adapta la obiceiurile, cultura și realitățile noastre. Pentru că România în integralitatea ei spiritual-religioasă este o țară profund creștină”, a explicat George Lazăr.

IRINA ȘTEFĂNESCU

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ