Atentie! Articolul contine imagini care pot afecta emotional!

Actualizare stire 27 august- Vezi AICI! Video- Filmul agresiunii asupra bărbatului care a murit după ce a fost abandonat în fața Secției de Poliție Gîrcina

Actualizare stire- Vezi AICI! Conducerea Poliției Neamț s-a autosesizat, verificări la Poliția Gîrcina, în cazul bărbatului abandonat în fața Secției de Poliție

Stirea initiala: Un caz de un dramatism de neimaginat, s-a petrecut un urma cu cateva zile in judetul Neamt si are toate sansele sa se transforme intr-un nou scandal de proportii, cu epicentrul la Politia Neamt.

Pe scurt, un barbat din Dobreni este batut cu bestialitate in urma unui conflict, devine din victima contravenient, este dus la Politie, amendat si lasat (abandonat) apoi in fata Sectiei, desi își trăgea ultimele suflari. Cateva ore mai tarziu ajunge in coma la UPU Piatra Neamt, iar dupa o saptamana moare intr-un spital din Iasi. In urma unei investigatii jurnalistice, reporterul tvmneamt.ro a reusit sa puna totul cap la cap, sa vorbeasca inclusiv cu martorul cheie si sa obtina documente si imagini (foto si video) care vorbesc de la sine si care arata ca la mijloc este vorba despre fapte extrem de grave.

Cum au stat lucrurile, in ordine cronologica

Din datele culese de reporterul tvmneamt.ro, rezulta ca in seara zilei de vineri, 14 august, victima, Tomita Daraban (foto jos- 41 de ani, din Dobreni), in timp ce se afla pe terasa unui bar din localitate, intra in conflict cu barbat tot din Dobreni (A.A. in varsta de 30 de ani), acesta fiind cunoscut cu porniri violente cand consuma alcool. De la conflictul verbal se ajunge la bataie, iar Tomita Daraban, primeste o lovitura in cap cu o sticla, se prabuseste la pamant, unde agresorul îl calca efectiv in picioare. Victima reuseste sa se ridice si incearca sa riposteze, insa nu prea reuseste. La scena asista si un martor, un barbat de 30 de ani tot din Dobreni.

Tomiță Daraban- victima

La fata locului apare fratele agresorului (C.A. tot din Dobreni), care scoate telefonul, suna pe cineva, iar in scurt timp, la locul faptelor ajunge o patrula de politie formata din doi politisti de la Sectia de Politie Gîrcina. Acestia înșfacă victima, o urca in masina de politie si pleaca spre Sectia de Politie. In urma patrulei, pleaca spre Sectie si agresorul si martorul, cu masina condusa de fratele agresorului. Pana aici, totul poate fi probat cu imagini video surprinse pe camerele de supraveghere ale barului, insa deocamdata nu le vom face publice.

La Sectie, victima este amendata, apoi scoasa din cladire si abandonata cand deja se lasase noaptea. La jumatate de ora dupa miezul noptii, familia este anuntata de personalul UPU Piatra Neamt, ca Tomita Daraban este in stare grava si va fi transferat la un spital din Iasi. In jurul orei 3:30 din noapte, victima pleaca spre Iasi, unde este operata imediat la cap, insa medicii comunica familiei ca sansele de supravietuire sunt aproape inexistente. O saptamana mai tarziu, vineri, 21 august, barbatul agresat moare la spitalul din Iasi.

Ce spune martorul

Bărbatul care a vazut agresiunea de pe terasa barului din Dobreni, spune ca era in interiorul barului, a vazut cum victima este agresata, iar cand a iesit, l-a vazut pe Tomita Daraban cazut la pamant, langa el era o sticla sparta, iar agresorul continua sa-l loveasca cu picioarele in cap, in torace si abdomen, iar la un moment dat, chiar s-a urcat cu un picior pe pieptul barbatului cazut la pamant. Intr-un tarziu, acesta s-a ridicat, a incercat sa-l loveasca si el pe agresor, insa parea lipsit de vlaga. La un moment dat, la fata locului a aparut fratele agresorului. Martorul l-a vazut pe acesta vorbind la telefon si si-a dat seama ca la capatul celalalt al firului, era un politist. În urma investigatiei noastre, am aflat ca fratele agresorului nu a sunat la 112, ci pe numarul personal al unui politist de la Sectia Gîrcina, aflat la acea ora la serviciu.

Conform martorului, nu a durat mult, si la fata locului au aparut doi politisti. Dupa o scurta discutie cu fratele agresorului (deci se cunosteau), politistii îi spun victimei sa-i insoteasca la Sectie. Pentru ca el era cel stalcit in bataie, barbatului i se pare cel putin ciudat sa mearga la politie si initial refuza verbal, insa in cele din urma accepta. Martorul mai precizeaza ca barbatul agresat, desi consumase alcool, vorbea coerent si se tinea pe picioare fara nicio problema.

Victima a plecat cu cei doi politisti in masina de politie, iar agresorul si martorul, au plecat tot spre Sectia de Politie Gîrcina, in masina condusa de fratele agresorului.

Ajunsi la Sectie, martorul spune ca au urcat cu totii la etaj (martor, agresor, doi politisti si fratele agresorului), insa el si agresorul au fost pusi sa astepte pe un hol, in timp ce ceilalti, au intrat cu tot cu victima in zona cu birouri.

Dupa un timp, martorul a fost chemat intr-un birou, unde era un politist pe o canapea alaturi de fratele agresorului, iar in alta incapere, a vazut pe celalalt politist, cand i-a cerut victimei sa semneze un proces verbal (tocmai îi aplicase o amenda de 3.000 de lei). Martorul a observat ca in momentul in care Tomita Daraban a semnat procesul verbal, starea acestuia se modificase, parand un pic confuz, semnand procesul verbal cu gesturi largi. Politistii nu l-au intrebat nimic pe martor si i-au cerut doar datele de identificare pe care unul dintre ei si le-a notat intr-o agenda, apoi a fost trimis sa astepte alaturi de agresor, afara, in fata Sectiei de Politie.

Dupa cateva minute, in timp ce era afara, martorul a vazut cum victima era coborata pe scarile Sectiei (cel putin 20 de trepte) de un politist si de fratele agresorului. Cei doi îl tineau fiecare de cate un brat si îl duceau mai mult pe sus pe Tomita Daraban, acesta avand picioarele inerte, starea lui de sanatate fiind vizibil alterata, chiar grava. L-au pus pe o banca din incinta unui loc de joaca de langa Sectia de Politie Gîrcina și… au plecat cu totii. Politistii in treaba lor, martorul, agresorul si fratele agresorului, spre Dobreni.

Ce s-a intamplat intre momentul abandonarii victimei si momentul ajungerii acesteia la UPU

Cel putin pentru moment nu este clar cine si cand a sunat la 112 dupa abandonarea victimei de catre politisti, agresor si fratele acestuia, insa cert este ca a doua zi dupa-amiaza (cand victima deja ajunsese la Iasi si se stia ca nu mai are sanse de supravietuire), un nepot al victimei primeste o poza in care aceasta apare intinsa la pamant, undeva vizavi de Sectia de Politie.

Poza este facuta in aceeasi noapte (noaptea agresiunii) si i-a fost trimisa nepotului victimei, de catre fratele agresorului.

Dupa cum se poate vedea pe captura, fratele agresorului se face ca nu stie cum a ajuns victima in starea si in locul din poza si spune ca ar fi primit poza de la cineva care trecea prin zona. Aici apar primele semne de intrebare: daca el (fratele agresorului) era de fata cand Tomita Daraban a fost scos din Sectie si abandonat, ba chiar a si ”dat o mana de ajutor” la transportarea lui, de ce se face ca nu stie ce căuta victima acolo si de ce vine cu o justificare pentru lovitura de la cap?

Din informatiile noastre in urma anchetei jurnalistice, am aflat ca intr-adevar, victima ar fi reusit sa se ridice de pe banca pe care a fost abandonata, a iesit in strada din fata Sectiei de Politie si ar fi oprit o masina in care se aflau niste tineri din localitate, rugandu-i pe acestia sa-l duca acasa, insa parea foarte confuz, iar la un moment dat, s-a dezechilibrat si a cazut in santul in care a si fost fotografiat (in poza se observa ca langa el se aflau doua persoane, se vad incaltarile).

Ce se mai poate observa in poza, este ca barbatul are sapca asezata cu grija langa el (daca ar fi cazut pe spate, cu siguranta sapca nu ar fi putut ramane in pozitia respectiva), iar la un cot si la o mana se observa urme de târâre ca si cum ar fi fost tras pe o suprafata grunjoasa (beton sau pietris)

Ce spun documentele medicale

Din Fisa de observatie de la UPU, reiese clar ca Tomita Daraban a ajuns cu ambulanta la UPU Piatra Neamt, in coma, cu rani extrem de grave la cap, dar si cu lovituri la coloana cervicala si la torace, care in niciun caz nu se puteau produce in urma unei cazaturi intr-un șanț.

Din Certificatul medical constatator al decesului, reiese ca moartea s-a produs ca urmare a comei cerebrale, hematom subdural, traumatism cranio cerebral.

Ce spune Politia Neamt

Intr-un punct de vedere cerut de tvmneamt.ro, IPJ Neamt ne-a comunicat ca in cauza a fost deschis un dosar penal, iar dupa moartea victimei, agresorul a fost pus sub control judiciar. Despre inconstienta politistilor sau chiar lipsa lor de umanitate, niciun cuvant. In raspunsul Politiei Neamt se mai precizeaza ca victima nu prezenta urme vizibile de violenta (nu era de ajuns ca nu mai putea sta pe picioare si a fost coborata pe sus din Sectie) si ca a fost transportata la spital. Sigur ca a fost transportata la spital, dar era deja in coma si asta s-a intamplat dupa ce politistii au abandonat-o ca pe un sac de cartofi, intr-un gest de maxima inconstienta, lipsa de profesionalism, sau poate chiar complicitate la acoperirea vinovatiei cuiva, altfel, ce i-ar fi impiedicat pe politisti sa cheme o ambulanta, sau macar sa transporte victima inapoi in Dobreni, unde poate daca-l vedea cineva, ar fi primit ajutor medical la timp?

Iata raspunsul IPJ Neamt:La data de 14 august a.c., în urma unei sesizări directe, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au intervenit la un conflict izbucnit la un bar din localitatea Dobreni. Din cercetări a reieșit că, pe fondul unor neînțelegeri, doi bărbați de 30, respectiv 41 de ani, ambii din localitatea Dobreni, s-ar fi agresat fizic reciproc.

Persoanele implicate în conflict au fost conduse la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Pe perioada efectuării cercetărilor, persoane în cauză nu au dorit să formuleze plângere penală prealabilă și nu au solicitat acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, precizăm că bărbatul de 41 de ani nu prezenta urme vizibile de violență.

Ulterior, cel în cauză a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind transferat la o unitate medicală din Iași, iar la data de 21 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost informați cu privire la faptul că bărbatul de 41 de ani a decedat. Astfel, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, iar în urma constatării medico-legale încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Ancheta a fost preluată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ. La data de 22 august a.c., persoana bănuită de comiterea faptei a fost depistată de polițiști și prezentată Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, față de aceasta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile

In loc de concluzie, ar mai fi de notat ca rudele victimei au mers luni, dupa agresiune, la Sectia de Politie Gîrcina, cautand raspunsuri la intrebari legate de imprejurarile in care Tomita Daraban a ajuns in starea in care se afla la ora respectiva, adica in pragul mortii. Șeful Sectiei habar nu avea despre ce se intamplase, nu exista niciun raport in acest sens. La scurt timp dupa ce au plecat, rudele au fost intoarse din drum si au fost rugate sa nu mearga la IPJ Neamt, pentru ca s-a deschis dosar penal la Sectia Gîrcina.

Acum își conduc fratele și unchiul pe ultimul drum. Pentru el, moartea a venit cu patrula de politie. Revenim.

Ionut CORFU

 

 

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.