Ionel Arsene, presedintele CJ Neamt, anunta ca a cerut Drupo (societate a Consilului Judetean) sa monteze noi marcaje rezonatoare in intersectia de la Girov, unde au loc foarte frecvent accidente rutiere cu victime. ”DN 15 Piatra Neamț – Roman cu DJ 156A (Roznov – Girov – Dobreni), la Căciulești, și tocmai de aceea am dispus luarea unor măsuri suplimentare pentru creșterea siguranței rutiere în zonă. Astfel, zilele următoare, Consiliul Județean Neamț, prin societatea Drupo, va monta noi marcaje rezonatoare mai înalte decât cele vechi, care sunt foarte uzate din cauza traficului intens și a perioadei de când sunt utilizate.

Din păcate, în acea intersecție au avut loc tot timpul tragedii, de multe ori cu pierderea de vieți omenești. Am fost preocupat mereu să luăm măsuri pentru semnalizarea intersecției, atenționându-i pe conducătorii auto să țină cont de regulile de circulație, doar că nu s-a întâmplat tot timpul așa. 
În ultimii ani, ne-am preocupat de semnalizarea corespunzătoare. Am iluminat intersecția, am realizat separatoare de sens tip insulă și am montat toate indicatoarele rutiere necesare pentru atenționarea șoferilor.

Fac apel către toți participanții la trafic să respecte semnele de circulație din zonă și să acorde prioritate de trecere celor care tranzitează drumul național DN15 Piatra-Neamț – Roman”, a declarat Arsene.

In ultimele zile, in intersectia respectiva s-au produs inca doua accidente soldate cu victime, printre care si un copil.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Ce tupeu murdar are individul asta. Acum vreo 2 ani declara ca va cheltui bani cu o firma de casa care sa faca lucrari in zona astfel incat sa nu se mai produca accidente. A spus ca nu conteaza suma cat este de mare. A dat vreo jumatate de milion, parca, pentru a largi putin benzile de circulatie. Acum vrea iar sa fure, pardon sa cheltuie, in acelasi scop. Nu au frica nici de Dumnezeu nemernicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.