Comunicat de presa, Primaria Piatra Neamt: Invitație de participare a agenților economici din HoReCa la Piatra Food Fest

În perioada 24- 27 iunie se vor organiza la Piatra-Neamț evenimentele prilejuite de Zilele Orașului, inclusiv evenimentul gastronomic Piatra Food Fest.

Invităm agenții economici din Piatra- Neamț care desfășoară activități în domeniul HoReCa să se înscrie în vederea participării la eveniment la sediul primăriei, în perioada 11-18 iunie.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele documente:

1) cerere tip pentru eliberarea acordului de ocupare a domeniului public al municipiului

2) certificatul de înregistrare al societății, copie CI solicitant

3) certificat producător (dacă este cazul)

4) certificări ale produselor ce vor fi vândute sau declarație pe proprie răspundere

5) o fotografie în care să fie prezentat tipul de vehicul/ pavilion utilizat cu menționarea suprafeței ocupate de către vehiculul comercial/ pavilionul comercial (mp), respectiv zona de servire ocupată (mp)

6)  în cazul rulotelor și vehiculelor specializate, cartea de identitate din care să reiasă faptul că vehiculul, respectiv  rulota destinată desfășurării de activități comerciale este de tip comercial. Trebuie să dețină autonomie privind utilitățile și posibilitățile de racordare. Se vor utiliza doar rulotele de tip comercial omologate și înmatriculate, în stare de funcționare

7) pentru activitatea de comercializare produse alimentare este necesară prezentarea documentelor de avizare sanitar veterinară, echipament corespunzător păstrării preparatelor

8) certificat fiscal eliberat de Direcția de Taxe si Impozite locale din care să rezulte că solicitantul nu figurează cu datorii fiscale și nefiscale la bugetul local

9) extras Revi Sal de unde să rezulte numărul de angajați.

Se acceptă depunerea documentelor online pe adresa de email infopn@primariapn.ro

Cererea tip poate fi descărcată de pe site-ul instituției: https://bit.ly/3gm9vXr sau se va obține de la sediul primăriei.

Detalii suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0748 146 809.

I.C.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.