Desi destul de timid, Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Neamt intervine in scandalul momentului de la Spitalul Judetean Neamt, unde niste ”minti luminate” s-au trezit sa ia o decizie care sa mai scoata niste bani din buzunarele oamenilor care ajung acolo, marind taxa de parcare in curtea spitalului, dupa cum a semnalat presa ieri (vezi aici!)

Spunem timid, pentru ca Arsene solicita si ”spera” ca doar taxa de tranzit sa fie anulata. Credem ca se impune chiar demiterea directorului Negelschi odata cu anularea oricarei taxe de parcare. Negelschi tine institutia din scandal in scandal, demonstrandu-si pe deplin incompetenta si chiar aroganta, la fel ca fostul director Lazar. Ultimul scandal nici nu s-a incheiat, el fiind la aceasta ora pe masa Avocatului Poorului (Vezi aici!)

Asa ca speram si noi ca in cele din urma, in fruntea spitalului sa fie adus un om care chiar poate sa faca si altceva decat joc de glezne pe banii pacientilor si ai apartinatorilor si sa-si bata joc de imaginea celei mai importante institutii medicale din judet.

Comunicat de presa CJ Neamt:

Președintele ConsiliuluiJudețeanNeamț, Ionel Arsene, solicit conducerii și Consiliului de Administrație a Spitalului de Urgență Piatra Neamț să revină aspura deciziei de a taxa cu un leu orice intrare în curtea unitații medicale.

”Sper ca cei care se ocupa de activitatea de la Spitalul de Urgență sa revină asupra acestei decizii. Nu găsesc că este normal să plătești când duci un bolnav și nu petreci mai mult de zece minute, și acelea doar în trecere, prin incinta spitalului județean.

Un om care merge la spital este clar că nu se duce de amuzament, ci pentru că are o suferință sau are pe cineva în suferință pe care dorește să-l vadă.

Sper ca managerul spitalului, cei din Consiliul de administrație, să țină cont de sugestia mea și să ia cea mai bună decizie, nu neapărat pentru veniturile suplimentare ale spitalului, cât mai ales pentru cetățenii județului care trebuie să fie principala prioritate pentru noi, toți”, Ionel Arsene, președinte Consiliu JudețeanNeamț.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ