Cinci incendii de vegetatie uscata s-au produs ieri, 1 aprilie in judetul Neamt, nu mai putin de 15 hectare fiind parjolite de flacari. ”În data de 01 aprilie a. c., pe teritoriul județului Neamț pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 5 incendii de vegetație uscată. A ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 15,4 hectare.

Detașamentul Roman a intervenit pentru stingerea a 3 incendii de vegetație uscată, astfel:
– în localitatea Muncelu din comuna Valea Ursului a ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 3 ha,
– în localitatea Bahna a ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 3000 mp,
– în localitatea Buruienești din comuna Doljești au ars 10 ha de vegetație uscată.
La aceste misiuni au participat și cadre de la IPJ și voluntari din cadrul SVSU din localitățile în care s-au produs incendiile.
Detașamentul Piatra-Neamț a intervenit pentru stingerea a 2 incendii de vegetație uscată, astfel:
– în localitatea Chintinici din orașul Roznov a ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 1000 mp,
– în cartierul Ciritei din municipiul Piatra-Neamț a ars 2 ha de vegetație uscată.

Cauza probabilă de producere a acestor incendii a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise”, informeaza ISU Neamt.

Un incendiu s-a produs ieri si la un adapost de animale din comun Rediu. ”În data de 01 aprilie a.c., în jurul orei 17.06, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost pentru animale în localitatea Bețești din comuna Rediu. Incendiul se manifesta la acoperișul unui adăpost pentru animale și la o căpiță de fân, cu posibilitatea propagării la locuință.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri de la Detașamentul Piatra-Neamț cu două autospeciale de stingere și un echipaj de pompieri voluntari cu o autospecială de stingere de la SVSU Cândești.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia a ars acoperișul adăpostului pentru animale pe o suprafață de 30 mp și aproximativ o tonă de plante furajere depozitate în apropiere.  Nu au fost victime.  Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise”, anunta ISU Neamt.

I.C.

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.