Amicalul de vineri, pierdut cu 0-2 in fata ardelenilor de la Gaz Metan Medias, a fost unul edificator pentru principalul de la FC Ceahlaul, Costel Ilie. Tanarul tehnician pietrean mai vrea in lot cel putin un varf de atac, mai ales dupa ce Bobric a decis sa renunte la fotbal, iar in acest moment in linia ofensiva sunt doar 2 jucatori pe acest profil, ambii foarte tineri, Dan Nedelcu si Vasile Lupei, in conditiile in care Balint se simte mai bine pe postul de mijlocas lateral. La confruntarea de vineri a fost prezent si administratorul delegat al clubului, Angelo Massone, cel care le-a promis antrenorilor si jucatorilor ca restantele financiare pentru lunile iunie si iulie vor fi achitate pana pe data de 5 septembrie. De asemenea, Costel Ilie i-a cerut conducatorului clubului un jucator cu profil ofensiv, insa pana la aceasta ora nu s-a rezolvat nimic, iar pana la meciul din prima etapa, cu Farul, au mai ramas 6 zile. La amicalul cu Medias, Ceahlaul a aratat ca are potential pana in fata careului de 16 metri, insa de acolo este mai greu. Nedelcu a aratat ca are calitati, insa lipsa de experienta la acest nivel isi spune cuvantul, iar Lupei, care a marcat peste 40 de goluri la juniori, nu este inca copt pentru duelurile din liga a doua. Toti microbistii din Piatra Neamt asteapta cu interes debutul in noua stagiune si modul in care va arata echipa lui Costel Ilie, Mihai Ionescu si Radu Lefter in duelurile cu Farul, Otelul, Buzau sau Rapid. Cei 3 tineri tehnicieni pietreni sunt de apreciat pentru ca s-au „inhamat“ la o munca foarte grea si in conditii aproape la limita. Fara bani si cu un lot foarte tanar este aproape imposibil sa indeplinesti obiectivul impus, promovarea, iar daca acesta va fi atins in aceste conditii, meritul ar fi unul imens pentru antrenorii pietreni.

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ