În data de 10 mai a avut loc la corpul C al Liceului de Arte „Victor Brauner” un eveniment care se desfășoară la sfârșitul fiecărui  an școlar ca o încununare a acumulărilor de pe  parcursul celor patru ani de studiu. Este vorba despre vernisajul expoziției absolvenților de liceu de la secția Arte Vizuale, promoția 2019.

Au expus 23 de elevi de la trei secții, respectiv: pictură de șevalet – profesor coordonator Grigore Agache, sculptură – profesor coordonator Lucian Tudorache și arte decorative – profesor coordonator Corina Dănilă. Doi dintre expozanţi se remarcă prin rezultatele obţinute la Olimpiada Naţională de Arte Vizuale și Istoria Artei desfășurată în aprilie la București. Este vorba despre Livia Rebegea care a obținut premiul  III la secția Arte textile și Vlăduț Gicoveanu cu premiul III la secția Pictură de șevalet și premiul special pentru compoziție. Demn de menționat este faptul că ambii olimpici au primit nota 10 la proba de specialitate și că rezultatele obținute îi absolvă de susținerea examenului la facultate  în cazul în care candidează la secția la care au fost premiați.

Expozițiile de grup, mai ales cu atât de mulți expozanți, pun probleme în cazul organizării lucrărilor, fiind destul de dificil să se creeeze o imagine unitară, date fiind diferențele de stil și tehnică, precum și de personalitate a fiecăruia dintre participanți. Totuși, consider că ceea ce a reușit să confere unitate expoziției este linia dominant clasică regăsită în întregul ansamblul expozițional. Secția pictură de șevalet a optat fie pentru un figurativ riguros construit care respectă cu exactitare regulile de organizare compozițională, fie pentru un figurativ interpretat, într-o manieră mai liberă, fie pentru un abstract cu variațiuni în plan tehnic. Secția sculptură a optat pentru același format și aceeași dimensiune realizând o adevărată galerie de figuri importante ale istoriei și culturii românești sub forma unor medalioane în tehnica basoreliefului. La fel de unitară este și secția de arte decorative, folosindu-se formatul bidimensional și respectându-se și aici regulile de organizare compozițională și de tehnică specifice domeniului.

Deși drumul artistic va fi continuat doar de o parte dintre absolvenți, așa cum se întâmplă în fiecare an și e și firesc să fie așa, cu siguranță anii petrecuți pe băncile Liceului de Arte „Victor Brauner” și, în special orele petrecute în atelier, i-au ajutat să vadă lumea înconjurătoare din altă perspectivă și în alte culori.

Expoziția va rămâne deschisă pentru vizitatori până în data de 14 iunie, de luni până vineri, între orele 9:00-16:00. Vă așteptăm cu drag!”, a declarat prof. Adriana Stanciu.

(sursa: comunicat de presa, Liceul de Arte „Victor Brauner”)

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.