OFERTĂ S.C. LOCATIVSERV S.R.L. PENTRU ACTIVITATEA DE ADMINISTRARE FINANCIARĂ ASOCIAŢII DE PROPRIETARI – 13,00 lei (fără TVA) /lună/apartament

Asociaţiile de proprietari se confruntă, nu de puține ori, cu situații in care documentele contabile și juridice sunt întocmite de persoane fără pregătire în domeniu.

Ținând cont de modificările frecvente de legislație, este dificil pentru astfel de persoane să fie la curent în permanență cu aceste schimbări.

S.C Locativserv S.R.L vă pune la dispoziție personal calificat, specializat și atestat, cu studii superioare în domeniul economic și juridic.

Administrare financiară

Serviciile de administrare imobile prestate de către societatea noastră sunt conforme în cele mai mici detalii cu prevederile legale aflate în vigoare. Avem tot timpul în vedere respectarea strictă a prevederilor Legii nr. 196/2018 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari si administrarea condominiilor. Orice modificare a legislației va fi pusă în aplicare fără întârziere, astfel că asociațiile de proprietari care au încheiat un contract de administrare cu societatea noastră nu au nici un fel de probleme legale sau fiscale.

S.C.Locativserv S.R.L. este firma cu o experiență de peste 10 ani în domeniul managementului administrativ, ce cunoaște foarte bine problemele cu care se confruntă asociațiile de proprietari, precum și faptul că activitatea noastră este bazată pe transparență, profesionalism și responsabilitate.

În baza contractului de administrare și a sumei de13,00 lei (fără TVA)/lună/apartament, S.C.Locativserv S.R.L., oferă următoarele activități:

  • repartizar efacturi furnizori;
  • întocmirea lunară a listelor de plată a întreținerii în conformitate cu reglementările în vigoare, după preluarea facturilor de utilități, a indexurilor consumurilor individuale și a altor informații care pot fi folosite;
  • verificarea citirii apometrelor generale, când este cazul;
  • evidența apometrelor secundare;
  • ținerea evidenței contabile a asociației;
  • activitate de casierie – încasarea periodic, dupa un program stabilit și în locurile specificate în contract, a cotelor de contribuție a proprietarilor la cheltuielile curente ale asociației precum și a altor venituri cuvenite asociației de proprietari;
  • elaborarea statelor de plată pentru angajații asociației de proprietari;
  • depunerea online cu semnatură electronică a declarațiilor fiscale pentru angajații asociației de proprietari;
  • în limitele fondurilor disponibile, ne ocupam de plata furnizorilor de servicii și utilități ai asociației.
  • relația cu banca – ne ocupam de păstrarea relațiilor cu banca la care asociația are cont deschis, în special pentru depuneri de numerar și ridicări extrase;
  • relația cu diverși furnizori – ne ocupăm de păstrarea relațiilor cu furnizorii de servicii sau utilități pe care îi are asociația. Pentru fiecare furnizor de utilități se creează o fișa de furnizor unde sunt evidențiate facturile primite și plățile aferente;
  • rezolvarea altor probleme impuse de legislația în vigoare sau solicitate de asociații de proprietari – se poate întâmpla să fie nevoie de rezolvarea unor probleme de natura administrativă atipice, care nu pot fi luate în calcul la momentul semnării contractului dar, can dapar, le rezolvam;
  • asigurarea legăturii prin salariații Locativserv cu proprietarii de apartamente, cu președintele și comitetul asociației de proprietari;
  • urmărirea contractelor cu furnizorii;
  • activitate juridică: consiliere, înființări asociații de proprietari, legalizări, executare silită. Asociația de proprietari este o formă juridică de organizare și reprezentare a intereselor proprietarilor unui imobil.

– acționarea în judecată a proprietarilor cu debite restante, reprezentare în instantă contra cost – 250,00 lei/dosar.

– servicii de cenzorat contra cost în baza contractului de mandat încheiat cu asociația de proprietari;

  • constatarea defecțiunilor la instalațiile de utilități;
  • evidență fonduri constituite în cadrul asociației;
  • alte activități de administrare conform Legii198/2018.

De asemenea deținem o vastă experiență și personal specializat în domenii conexe cum ar fi cele în întreținere și reparațiii nstalații sanitare, centrale termice și instalații de încălzire.

S.C.Locativserv S.R.L.presteaza și următoarele servicii, contracost, la cererea asociației de proprietari în afara contractului de administrare:

– lucrări de reparații pentru instalațiile termice individuale sau comune;

– lucrări de reparații la instalațiile sanitare proprietate comuna sau individuală;

– lucrări de reparații pentru instalațiile termice individuale sau comune;

– verificare tehnică periodică pentru centralele de apartament, cu putere mai mica de 40 KW;

– verificare tehnică periodică pentru cazane de putere pana la 400 kw;

– reparații centrale termice cu putere până în 400 kw inclusiv centrale termice de apartament;

– pachet abonament 2,5 lei/ap. pentru lucrări specifice;

– verificare supape de siguranță cu diametru nominal până la 50 mm.

Contact: 0233/220 430

0233/220 431

e-mail – locativserv.piatra.neamț@gmail.com

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.