Lovitura naucitoare pentru SC Aqua Parc SRL, cunoscuta si ca firma ”cumatrului” baronului Arsene. Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anuntat astazi, 14 ianuarie, ca a notificat antreprenorul in vederea rezilierii contractului pentru modernizarea DN71, Baldana – Targoviste, in valoare de 120 de milioane de euro, pe motiv de nerespectare a prevederilor contractuale.

CNAIR a decis si executarea sumei de 6.300.000 lei aferenta Scrisorii de Garantie de participare, bani care nu vor mai fi returnati firmei lui ”cumatru”.

Din asocierea de firme care castigase proiectul face parte si Aqua Parc, companie care a fost detinuta pana de curand de Gheorghe Vlasie, zis Ginel, finul baronului PSD de Neamt, Ionel Arsene, scrie publicatia G4media.

Joi, 14.01.2021, CNAIR a notificat Antreprenorul Asocierea SC Aqua Parc SRL – SC Mavgo Holding SRL – Hydrostroy AD – VDH AD (Vodstroi 98 AD) – SC BDU Maxi Construct SRL., in vederea rezilierii contractului „Modernizare DN71 Baldana – Targoviste – Sinaia, km. 0+000 – km. 44+130 largire la 4 benzi de circulatie si km. 51+041 – km. 109+905 drum la 2 benzi: Lot 1 (Sector 1): Baldana – Targoviste km. 0+000 – km. 44+130 largire la 4 benzi de circulatie.

Decizia rezilierii acestui contract este consecinta faptului ca Antreprenorul nu a respectat termenul legal de 5 zile lucratoare de la data semnarii contractului de constituire a Garantiei de Buna Executie aferenta Acordului Contractual.

Astfel, CNAIR a decis executarea sumei de 6.300.000 lei aferenta Scrisorii de Garantie de participare si rezilierea contractului.

Precizam ca rezilierea efectiva intra in vigoare in 15 zile de la notificarea Antreprenorului„, se arata intr-un comunicat de presa al CNAIR.

Compania Aqua Parc din Roznov, judetul Neamt, si-a adjudecat contractul pentru modernizarea DN 71 Baldana – Targoviste – Sinaia de la Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), potrivit anuntului de atribuire publicat pe SEAP (platforma de licitatii publice). Contractul in valoare de peste 120 de milioane de euro a fost incheiat pe 30 decembrie 2020, in urma unei licitatii la care a participat doar firma Aqua Parc.

Catalin Drula, ministrul Transporturilor, care criticase procedura de licitatie pe cand se afla in Opozitie, a declarat miercuri, 13 ianuarie, pentru sursa citata, ca a cerut verificarea contractului. Astazi, contractul a fost anulat.

Ionut CORFU

 

 

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.